REȘIȚA – Schelele stau pe blocuri de un an, oamenii înjură primăria, care e captivă unui contract încheiat cu o firmă care n-a putut să ducă lucrările la bun sfârșit!
Pe scurt, aceasta este povestea reabilitărilor, începute și împotmolite, a două blocuri din zona Gării de Sud, a unuia din spatele sălii polivalente și a blocurilor nr. 20 și 27 de pe Bd. Republicii. Norocul însă pare să-i surâdă celui din urmă întrucât, recent, primarul Ioan Popa anunța faptul că vor fi reabilitate cu fonduri europene pe eficiență energetică blocul nr. 27 de pe Bd. Republicii și căminul în care-și desfășoară activitatea Poliția Locală.
Cum, între timp, materialele s-au scumpit, valorile au trebuit reactualizate, iar lucrările rescoase la licitație. Primăria a discutat cu ADR-ul care, vrând-nevrând, a înțeles situația.
JCS-I.I.