Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – La un an de la lobby-ul cărăşenilor pentru menţinerea în funcţiune a liniei ferate Anina-Oraviţa, CFR SA a început lucrările de punere în siguranţă. În momentul de faţă linia nu este operabilă, din cauza lucrărilor de reparaţii care se efectuează pentru consolidarea unui mal surpat care a periclitat circulaţia feroviară pe acest tronson istoric!

Reprezentanţii societăţii de cale ferată au anunţat într-un comunicat că, deocamdată, circulaţia pe Semmeringul Bănăţean este suspendată: „Ca urmare a avizării de către CNCF CFR SA – Regionala Timișoara despre închiderea liniei Oraviţa – Anina din cauza prăbușirii unui mal de sprijin – parte componentă a lucrărilor de artă ce formează infrastructura feroviară a acestei secţii, CFR Călători nu mai poate efectua transportul feroviar pe ruta Oravița – Anina și retur“.

Surse din cadrul CFR SA au declarat pentru „Club Feroviar“ că echipele din cadrul societăţii de cale ferată au început deja lucrările de reparaţie, care presupun, cel puţin, consolidarea unui mal surpat care a periclitat circulația. Circulația trenurilor R 9695 (Oraviţa – Anina) şi R 9694 (Anina – Oraviţa) nu va fi reluată decât la finalizarea lucrărilor consolidare, când compania de infrastructură va aviza reparaţiile efectuate, astfel încât linia să poată fi redeschisă în condiții de siguranță.

JCS-Alexandra Gorghiu