Caraş-Severin, Romania

BERZOVIA – Primăria Berzovia așteaptă răspunsurile din partea CNI și AFM pentru obiective importante. Unul dintre ele este dispensarul, pentru care a fost depus un studiu de fezabilitate pe masa CNI!

Concret, clădirea în care medicul de familie își desfășoară activitatea este una spațioasă și, odată reabilitată, nivelul actului medical din comună ar putea crește. „Aici sunt spații pentru un apartament al medicului de familie, pentru o farmacie și pentru alte cabinete medicale. Odată reabilitată clădirea, aici ar putea veni și medici specialiști”, declară primarul Ion Serafin, de la care am aflat că, prin studiul de fezabilitate depus la CNI, se dorește reabilitarea totală a clădirii.

Tot la CNI a fost depus un studiu de fezabilitate pentru reabilitarea școlii din satul Gherteniș. Clădirea este aproape la fel de mare precum școala de la Berzovia, a fost ridicată acum 50 de ani, etajul fiind deteriorat ca urmare a infiltrării apei prin acoperiș. În prezent, doar parterul este funcțional, aici învățând elevii de clasele I-IV, cei de clasele V-VIII desfășurând cursurile la școala din Berzovia. Se dorește reabilitarea totală și a acestei clădiri întrucât, chiar dacă doar elevii din ciclul primar vor continua să învețe aici, la etaj ar putea fi amenajate spații utile pentru activitatea elevilor. În opinia primarului Serafin, o sală de sport sau un cabinet informatic ar putea fi amenajate la etajul școlii din Gherteniș. Pentru ambele obiective, CNI va stabili atât valorile investițiilor, cât și etapele derulării acestora.

În vederile primăriei se află și școala profesională din Berzovia. Încă din toamnă, primăria a depus la Administrația Fondului de Mediu (AFM) un studiu de fezabilitate pentru eficientizarea energetică a clădirii. „AFM va suporta tot ce ține de eficientizare energetică, adică instalație termică și electrică, izolații, geamuri, uși, acoperiș”, aflăm de la primarul Serafin despre investiția în valoare de 3,2 milioane de lei. Pe lângă aceste lucrări, primăria intenționează să zugrăvească școala, să înlocuiască pardoselile și să achiziționeze mobilier, costuri care vor fi suportate din bugetul local. Deocamdată însă, este așteptat răspunsul de la AFM.

JCS-Ionel Ivașcu