Caraş-Severin, Romania

Conform primarului Petru Mihăilescu, directorul a demarat unele lucrări fără să fi anunţat pe nimeni, ceea ce, în opinia sa, nu este tocmai în ordine. Mai mult, se pare că şcoala a rămas şi fără apă iar lacătul a fost pus pe poarta instituţiei.

Cum e posibil?

Toate acestea au fost prezentate zilele trecute în faţa inspectorului general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ), Boris Vatzulik. Situaţia de la şcoala din sat devine cu atât mai serioasă cu cât noul an şcolar bate la uşă.

Din expunerea primarului mai reţinem că reclamaţiile curg la adresa a doi dintre profesori. Iar noul director este unul dintre aceştia. „Nu ştiu cum a ajuns director. Pur şi simplu mi-a arătat o hârtie care atestă că are această calitate. Până cu puţină vreme în urmă, şcoala a fost condusă de soţia actualului director. Primarii n-au nici un cuvânt de spus atunci când se produc asemenea schimbări? Pe noi nu ne anunţă nimeni?“, s-a adresat primarul inspectorului general al ISJ.

Aviz favorabil

Vatzulik a dat asigurări că, în viitorul apropiat, se vor face verificări la faţa locului, pentru ca situaţia existentă să fie cunoscută exact. Din spusele sale, mai reţinem că posturile de director se ocupă în urma desfăşurării unui concurs.

Până la această dată, interimatul este asigurat de un director numit sau detaşat. „În urma câştigării concursului, primarul dă un aviz consultativ. Pe viitor, importanţa acestui aviz va creşte“, a răspuns Vatzulik problemei semnalată de primarul Mihăilescu.

Ionel Ivaşcu

[email protected]