Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Primarul Ioan Popa estimează că execuția obiectivului va putea fi scoasă la licitație anul viitor. Optimismul său se bazează pe faptul că PUZ-ul se află la Ministerul Sănătății pentru avizare, iar studiul de fezabilitate și proiectul tehnic sunt în licitație pe SICAP!

Conform lui Popa, câteva companii au vrut deja să facă vizita în teren, fapt care conturează o competiție serioasă pentru viitorul spital din zona Triaj. Zonă în care primăria a pus la dispoziția consiliului județean 12 hectare de teren, în urma unui protocol încheiat între cele două instituții. În privința finanțării, ministrul Fondurilor Europene, Dan Vâlceanu, și-a dat acordul pentru ca obiectivul să fie introdus pe PNRR. „Sunt 25 de spitale posibil de finanțat pe regula «primul venit, primul servit». Sunt convins că vom face acest spital”, declară primarul Reșiței.

Despre personalul viitorului spital, Popa declară că acesta va avea în jur de 700 de angajați aleși pe sprânceană. „Spitalul pe care noi îl vom face va avea resursă umană de calitate. Vom face o selecție, o recrutare de personal civilizată, se vor da concursuri pe post și va lucra cine știe meserie”, a încheiat primarul Reșiței.

Precizăm că etapa lansată recent pe SICAP are o valoare de aproximativ două milioane de euro și este susținută în părți egale din bugetul celor două instituții.

JCS-Ionel Ivașcu