Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – După o noapte îmbibată cu alcool, patru bărbați și-au adus aminte că au ceva de împărțit și s-au luat la bătaie în această dimineață în barul Exotic din Caransebeș. A fost nevoie de intervenția mai multor echipaje de poliție pentru a-i calma pe cei patru scandalagii.

„Joi, în jurul orei 7.15, Poliția Caransebeș a fost sesizată că într-un local de alimentație publică din municipiu este în plină desfășurare un scandal între patru bărbați, cel mai tânăr de 28 de ani, cel mai în vârstă de 69 de ani. Echipajele de poliție sosite imediat au intervenit rapid și au restabilit liniștea și ordinea publică. La ieșirea din local, unul dintre bărbați a lovit cu pumnul luneta unei autospeciale de poliție, pe care a deteriorat-o. În continuare, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburare a ordinii și liniștii publice, distrugere și lovire sau alte violențe”, ne-a precizat comisarul-șef Dinu Nicorici din cadrul IPJ Caraș-Severin.

Din ceea ce spun martorii, filmul evenimentului ar fi fost următorul: trei bărbați, bodyguarzi la un club din Caransebeș, ar fi intrat în barul Exotic înarmați cu răngi și chiar un pistol și i-ar fi luat la bătaie pe alți doi bărbați. În incident ar fi fost lovite și două fete. Scandalul s-a terminat odată cu apariția echipajelor de poliție.

JCS-R.M.