GLIMBOCA – Cei șase tineri, cu vârste între 17 și 26 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii din Oțelu Roșu, după ce ar fi participat la o încăierare în centrul comunei Glimboca!
„Aseară, în jurul orei 22.30, 8 tineri, 3 din comuna Obreja și 5 din comuna Glimboca, s-ar fi întâlnit în Glimboca și, pe fondul unui conflict spontan, s-ar fi agresat fizic reciproc, folosind obiecte contondente. Ulterior, autoturismul cu care s-ar fi deplasat cei din Obreja ar fi fost distrus de ceilalți. 3 dintre cei implicați au fost transportați la spital, unde le-au fost acordate îngrijiri medicale, fără a rămâne internați. Polițiștii de la Poliția Orașului Oțelu Roșu au intervenit imediat pentru restabilirea ordinii publice și, cu sprijinul colegilor de la Poliția Municipiului Caransebeș, cei în cauză au fost identificați și reținuți pentru 24 de ore.“, informează Poliția județului.
În cursul zilei de astăzi, persoanele implicate vor fi prezentate procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș, pentru dispunerea de măsuri legale. Iar cercetările continuă pentru săvârșirea infracțiunilor de încăierare și distrugere.
JCS-A.M.