CARAȘ-SEVERIN – …în cadrul celei de-a treia ediții a Proiectului „Dăm click pe România”, derulat la nivel național de Asociația „Ateliere fără frontiere” (AAF). Cele șase școli se adaugă altor trei, din Caransebeș, Ezeriș și Reșița, care anul trecut au primit calculatoare prin proiectul amintit!
Este vorba despre Liceul „Traian Vuia” din Reșița și de școlile gimnaziale din Vrani, Petroșnița, Rusca Montană, Rusca Teregova și Ticvaniu Mare. În total, 105 calculatoare vor ajunge la aceste școli, câte 20 la Reșița, Vrani și Petroșnița, respectiv 15 la Rusca Montană, Rusca Teregova și Ticvaniu Mare. Sunt doar șase dintre cele 226 de școli din țară care, anul acesta, vor primi echipamente IT în cadrul proiectului implementat de AAF, împreună cu Kaufland și OMV Petrom.
„În perioada 25 martie – 14 aprilie, am primit 347 de aplicații din toată țara. Câștigătorii au fost desemnați la capătul unui proces de jurizare la care au participat voluntar 21 de angajați ai partenerilor noștri. Fiecare aplicație a fost notată de la 1 la 10 pe baza unei grile de evaluare unice care a urmărit sustenabilitatea, relevanța și impactul donației de calculatoare. Pe lângă cele 226 de școli, vor primi calculatoare complet echipate și 30 de ONG-uri și două instituții sociale din țară”, aflăm de la Cristina Cautiș, reprezentanta AAF.
Din aceeași sursă, reținem că asociația obține echipamentele IT uzate în calitate de colector autorizat de la companii și diverse organizații. Toate sunt recondiționate de persoane care lucrează în „Educlick”, unul dintre atelierele de inserție socio-profesională ale AAF. „Din 2008, asociația a donat peste 22.000 de calculatoare. În total, 2623 de organizații educaționale au beneficiat de echipamente în ultimii 14 ani, ceea ce reprezintă echivalentul a peste 10% din totalul școlilor din România”, a încheiat Cristina Cautiș.
JCS-Ionel Ivașcu