Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Asta după ce reşiţeanul sârbilor a dat mâna cu sârbii reşiţenilor, pentru un protocol de colaborare.

Noi zile de sărbătoare româno-sârbe se anunţă pentru finele acestei luni, pe malurile Bârzavei. Consilierii locali reşiţeni şi-au dat girul pe ideea încheierii unui nou protocol de colaborare între municipiul de pe Bârzava şi Uniunea Sârbilor din România, în vederea organizării de noi evenimente, în perioada 26-30 septembrie, în Piaţa Tricolorului, în cadrul Zilelor culturii sârbe. „Alături de comunitatea sârbă din Reşiţa am realizat o serie de parteneriate, de înfrăţiri, le mulţumesc încă o dată, am organizat o serie de acţiuni cultural-artistice şi iată că putem să ne bucurăm de implementarea unui al treilea proiect destul de serios, ce vizează situaţiile de urgenţă în oraşele Reşiţa şi Kikinda. Am rugat şi conducerile celorlalte comunităţi din Reşiţa, şi cea germană, şi cea ebraică, să procedeze la fel, şi cu înfrăţiri, şi cu investitori. Am fost informat că va veni în scurt timp o persoană importantă. Sper să se concretizeze proiecte similare. Le mulţumesc tuturor şi sper ca în viitorul apropiat să putem vorbi de înfrăţiri şi cu oraşe din alte ţări unde comunităţile respective sunt prezente la noi la Reşiţa, indiferent de natura proiectului”, a declarat Mihai Stepanescu.

Întrebat în legătură cu ultimul protocol aprobat de aleşii reşiţenilor, edilul municipiului a ţinut să-l lase pe Iva Stoicevici, preşedintele filialei municipale a USR, să dea detaliile: „Domnul primar a detaliat foarte multe dintre activităţile noastre comune. Dânsul este un om de bază al comunităţii noastre sârbeşti, a primit diploma de cel mai mare sârb al comunităţii sârbeşti din România. Legat de următorul eveniment ce va avea loc la Reşiţa, vă pot spune că vor veni şi trei televiziuni sârbe, pentru a da o cât mai mare notorietate manifestării şi oraşului. Pe DM Sat, al Draganei Mirkovic, merg non-stop, de două luni, două spoturi, unul legat de zona industrială din oraş, altul despre Reşiţa ca obiectiv turistic. Evenimentul în sine va fi de mare anvergură, vor fi trei mari artişti din Serbia, invităm şi personalităţi politice de la noi din ţară şi din Serbia, vom avea invitaţi speciali”.

Preşedintele sârbilor reşiţeni a explicat că evenimentul propriu-zis se va ţine în ultimul sfârşit de săptămână din septembrie, respectiv în zilele de 28 şi 29, dezvăluind câte ceva din program: „Vor veni cea mai în vogă solistă dintre noile talente ale Serbiei, Rada Manojlovic, «regele» muzicii populare sârbeşti, cum îl numesc ei, Saban Saulic, cel mai mare acordionist al tuturor timpurilor, Mirko Kodic, alături formaţia lui Saban Saulic şi a lui Bane Vasic, şi încă o cântăreaţă, dar momentan nu am stabilit, ori Sneki, ori Aleksandra Ristanovic. Vrem ca programul să fie cât mai frumos şi cât mai plin”.

Antoniu Mocanu