Caraş-Severin, Romania

Cu ceva timp în urmă, Jurnal de Caraş-Severin vă informa despre faptul că suntem prea săraci să ne mai negociem salariul. Odată ajunşi în faţa angajatorului acceptăm cu resemnare salariul minim pe economie, nu mai mult de 500 de lei. De ce

 Pentru că nu există prea mulţi angajatori în Caraş-Severin care să fie dispuşi sau să aibă posibilitatea să plătească un salar mai mare decât cel impus de lege. Chiar şi aşa Guvernul Tăriceanu a considerat că o majorare a „minimului“ nu ar fi tocmai oportună în momentul de faţă.

Din păcate majorarea preţurilor s-a făcut şi, ca atare, românii o vor duce şi mai rău pentru că vor fi nevoiţi să plătească facturi cu 20% mai mari din aceleaşi salarii… Tocmai din acest motiv Cartel Alfa a organizat mişcări de protest în toată ţară, şi implicit şi la Reşiţa. „În timp ce salariaţii şi-au făcut treaba, prin creşterea productivităţii şi a PIB-ului, Guvernul nu a făcut la fel. În loc să sprijine oamenii, guvernul a permis majorarea preţului la utilităţi cu 20-25%“, a spus Marian Apostol, liderul Cartel Alfa Caraş-Severin. O delegaţie a sindicaliştilor a fost primită de subprefectul judeţului, Petru Albert Sereş.

În cazul în care lucrurile nu se rezolvă, sindicaliştii sunt pregătiţi să protesteze atâta timp cât va fi nevoie. Pentru mitingul care se preconizează a se desfăşura la Bucureşti, în faţa sediului Guvernului, sindicaliştii din Caraş-Severin au hotărât să participe cu 120 de persoane, în timp ce la Reşiţa, alţi 1.500 de sindicalişti vor protesta în faţa Prefecturii.

Anca Preda