Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – AFC Nera Bogodinț a continuat și în etapa a V-a seria victoriilor și s-a impus sâmbătă, 4 octombrie, cu scorul de 3-0 cu CS Prolaz Carașova! Pe lista marcatorilor care au adus încă trei puncte echipei din Bogodinț s-au înscris Nicolici, Domil și Găman!

La finalul partidei disputate de echipa sa, antrenorul-jucător Andrea Săndescu a fost mulțumit de evoluția elevilor săi, apreciind atât atitudinea, cât și jocul colectiv. Acesta a subliniat că Bogodințul a făcut cel mai bun meci al sezonului, dominând clar partida atât pe faza ofensivă, cât și pe cea defensivă.

„Consider că am făcut cel mai bun meci din acest sezon. Am stat foarte bine pe faza ofensivă, unde am avut foarte multe ocazii și cu puțină mai multă atenție și concentrare scorul trebuia să fie mult mai mare. Sunt foarte mulțumit de faza defensivă, am reușit să ținem poarta intactă, un aspect foarte important pe care eu mi-l doresc meci de meci. Adversarii au avut un singur șut pe poartă, cel din lovitură liberă din minutul 80. Asta spune multe despre desfășurarea partidei. Sunt mulțumit de absolut toți! Băieții au avut atitudine, au jucat cu ambiție și determinare, exact ceea ce le-am cerut. Trebuie să continuăm pe acest drum ascendent și să menținem seria victoriilor.”, a declarat antrenorul-jucător Andrea Săndescu.

Nera Bogodinț: Petruț, Nicolici, Săndescu, Popa, Vichente Marcu, Găman, Danu, Danci, Gomboș, Domil și Avramovici. Rezerve: Bud, Ivașcu, Ponoran, Stoichescu, Târna, Vasilie, P. Marcu, Banac și Crețu.

În etapa a VI-a, formația din Bogodinț va întâlni pe 11 octombrie, în deplasare, echipa CSC Dalboșeț.

JCS-Ștefan Moraru

Adaugă comentariu