REŞIŢA – Pentru a puncta la imagine, ministrul Sănătăţii a decis să asculte şi păreri din teritoriu.
În vederea definitivării unor acte normative ce au iscat păreri controversate printre actorii din sistemul sanitar, ministrul Eugen Nicolăescu a convocat reprezentanţii instituţiilor din sistem din Regiunea Vest vineri, la Timişoara. În condiţiile în care în aceste zile medicii au iniţiat mişcări de protest la sediul Guvernului, la întâlnirea regională au fost invitaţi reprezentanţi ai Colegiului Medicilor, Colegiul Farmaciştilor, Asociaţia judeţeană de pacienţi (deşi în Caraş-Severin nu există un asemenea organism), organizaţii sindicale, managerii unităţilor sanitare, direcţiile de sănătate şi Casele de Asigurări de Sănătate.
„Privind reorganizarea din sistemul sanitar, în momentul regionalizării va fi o singură direcţie sanitară, din ceea ce ştim la Timişoara, iar în judeţe – oficii. Se va crea un serviciu de programe de sănătate şi o structură de avizare. Noi am trimis notificări şi amendamente încă de la apariţia proiectului, dar ministerul are libertatea de a lua în calcul sau nu aceste amendamente”, a declarat dr. Dragoş Luca, directorul DSP Caraş-Severin, care va lua parte la dezbateri.
O lege unitară a sistemului sanitar este un alt punct ce va fi dezbătut, având în vedere faptul că actul normativ ce reglementează în prezent sistemul a fost amendat de sute de ori.
„Cred că problema fundamentală este legată de legea asigurărilor de sănătate, care ar trebui adaptată la cerinţele sistemului românesc. Pornind de la comportamentul fiscal al românilor, efectele unei legi care a fost experimentată în alte state trebuie gândită pentru noi. În cadrul şedinţei vom solicita lămuriri privind transformările preconizate pentru direcţiile de sănătate publică, dar vor fi şi caracteristici legate de fiecare judeţ. Suntem îngrijoraţi şi vrem informaţii concrete. Nu cred că vor fi reduceri de personal, ci doar funcţii de conducere. Noi şi aşa avem destul de puţini oameni, 68, fiind pe acest segment la coada direcţiilor din ţară. Problema este că la activitatea de control, desfăşurată într-un judeţ cu întindere mare, nu ştiu cum va fi adaptată la sistemul regional pentru acoperirea în timp util”, a mai precizat dr. Luca.
În cadrul dezbaterii de vineri, va fi luat în discuţie un proiect pilot de creştere a veniturilor medicilor din spitale, legea malpraxisului, modificarea statutului spitalelor şi pachetul de bază al serviciilor medicale.
„Trebuie găsite soluţii, dar trebuie găsite mijloacele pentru transparenţa cheltuielilor, pacientul trebuie să ştie la ce se poate aştepta în schimbul contribuţiei lunare. Salarizarea medicilor e dificilă, pentru că sunt discrepanţe faţă de alte state. Dublarea sau triplarea lor nu rezolvă problema, dar trebuie dată dovadă de bune intenţii, în aşa fel încât şi pacientul să fie liniştit. Poate fi o soluţie stimulativă pentru ca tinerii medici să rămână în ţară. În Caraş-Severin avem cazuri răzleţe, dar este o piaţă liberă a serviciilor medicale întâlnită în toată Europa”, a mai amintit directorul DSP.
Flavius Rotariu