CARANSEBEȘ – Asta i-a transmis liderul PNL Caraș-Severin, Marcel Vela, celui mai nou membru Forța Dreptei, Arin Ispas, fost până mai zilele trecute președintele PNL Caransebeș, despre care Vela credea în 2021 că va omogeniza echipa liberalilor caransebeșeni! Nu doar că nu a omogenizat-o, dar dacă mâine ar fi alegeri locale, PNL Caransebeș ar obține probabil cel mai slab scor electoral din istoria acestei organizații!
Preşedintele PNL Caraş-Severin, Marcel Vela, susţine că nu înţelege decizia lui Ispas, urându-i sănătate şi drum bun.
„Trăim în democraţie şi fiecare este liber să facă ce vrea. Mă bucur că PNL este un izvor nesecat de membri pentru alte formaţiunui politice. Îmi pare rău însă că actualii politicieni nu prea înţeleg că politica este un sport de echipă, nu înseamnă doar obţinerea unor funcţii şi apoi gata. Revenind la Arin Ispas, eu cred că este supărat pentru că nu a ieşit printre primii trei în sondajele pe care le-am făcut pe Caransebeş. A ieșit doar pe locul 5 în două sondaje paralele PNL, negociate chiar de el, ca președinte de organizație, tocmai pentru transparență, încredere și ca rezultatele să fie în afara oricăror suspiciuni de incorectitudine. După analiza rezultatelor celor 1.200 de chestionare din cele două sondaje paralele, finanțate de către șase posibili candidați, am decis că nu anunț cine va fi candidatul PNL din 2024, tocmai pentru ca să mai facem o finală de echipă în toamnă între primii trei din media celor două sondaje. Lucru cu care Ispas a fost de acord. Altceva nu am ce să mai declar. Ştiu doar că de-a lungul anilor eu mereu le-am dat undiţe unor oameni în care am crezut. Să le pun şi peştele în undiţă, chiar e prea mult!“, ne-a spus liderul liberalilor cărăşeni, senatorul Marcel Vela.
JCS-Nina Curiţa
FOTO: Arhivă Caon