REŞIŢA – La Călimăneşti-Căciulata sunt în desfăşurare semifinalele C.N. de şah pentru copii.În perioada 16-21 decembrie a.c., Staţiunea Călimăneşti-Căciulata (judeţul Vâlcea) găzduieşte întrecerile semifinalelor Campionatelor Naţionale de şah pentru copii, pe categorii de vârstă. Printre competitori se află şi trei reşiţeni: David Datcu Goiceanu, Andru Mihai Buga şi Daniel Cristian Pădurean.
După cinci runde, cele mai multe puncte (4), le-a acumulat David, la categoria copii 12 ani, cu 95 de participanţi. La acelaşi nivel de vârstă, Daniel are 3 puncte. Tot 3 puncte a realizat şi Andru, la categoria 10 ani, cu 105 jucători înscrişi în concurs.
„Din păcate, în runda de ieri, toţi trei au pierdut partidele susţinute, datorită unor greşeli nepermise, ne-a precizat antrenorul Valeriu Grozav. Păcat, fiindcă au avut poziţii destul de bune. Sigur presiunea este destul de mare şi ca urmare a concurenţei serioase. Să sperăm că în cele patru runde, care au mai rămas de disputat, se vor concentra mai bine şi vor acumula cât mai multe puncte. Oricum, lupta este foarte echilibrată“.
