CARAȘ-SEVERIN – V-am mai spus că dacă am avea totul în viaţă nu am şti ce să facem cu el, nu am avea unde să îl punem, nu am cunoaşte micile bucurii ce le oferă frământarea de a-l căuta. Cum am putea vedea curcubeul dacă nu am suporta ploaia? Cum ne-am bucura de ceea ce suntem dacă alţii nu ar încerca să ne facă să fim altfel? Cum am simţi limitele dacă nu am încerca să le depăşim?
Material, ne dorim multe fără să ne întrebăm ce tot facem cu ele. Agoniseala ne aleargă, noi alergăm nebuneşte după agoniseli, le obţinem, dar apoi vrem mai mult, mai mult decât se poate şi, oricum, niciodată nu ni se pare că avem îndeajuns. Sentimental, vrem să avem tot ce este posibil material, dar să avem şi poveşti pline de iubire, să fim cumva toţi născuţi la castel, să fim iubiţi, apreciaţi, să ne bucurăm de multă atenţie, acea atenţie care să ne facă să ridicăm mereu fruntea.
De câte ori nu ne-am trezit luați de valuri emoționale pe care cu greu le-am controlat? De câte ori, fiecare dintre noi, am trăit momente pe care nu le-am înțeles, de câte ori nu am pierdut clipe, lucruri, situații, șanse, oameni?
Uneori, ceea ce vrem nu este ceea ce avem nevoie şi ne trezim că ajungem să nu mai vrem ceea ce ne trebuie de fapt. E ușor să fii indiferent sau să lași pe mai târziu aspecte care poate azi au nevoie de rezolvare. E mai ușor să lași suferința pe mâine atunci când nu e a ta. Și e mai ușor să trăiești cu impresia că cel de lângă tine e fericit, are o viață normală, decât să te convingi și să te asiguri că așa este. Ne pierdem de atâtea ori printre lucruri neînsemnate care nu ne aduc, în final, decât pustiu şi tristeţe în suflet. Ne apropiem de oameni pentru care suntem importanți atunci când vor ei să fim și cât timp vor ei. Și ne trezim atunci când realizăm că lucrurile mărunte au fost prea mărunte pentru implicarea noastră, că pentru oamenii pentru care am crezut că suntem prețioși avem valoarea nisipului. Și avem impresia că am pierdut. Și ne consumăm cu întrebări retorice care ne amplifică frământările! Și asta pentru că ne este greu să pierdem. Sau nu știm să pierdem. Sau ne este teamă pur și simplu. Când înveţi să pierzi, se face pace în tine şi ajungi să îți dai seama, că orice ar fi, o vei scoate cumva la capăt. Și în tine se naște încredere. A ta, în tine. Acea încredere care te va ajuta de multe ori să fii elegant și în mijlocul furtunilor.
Începe Săptămâna Patimilor şi fiecare zi a ei ne reaminteşte de jertfa lui Isus. Să credem zilele acestea în iubire şi iertare, în viaţă şi în Cel care ne poate pălmui cu adevărat oricând, dar nu o face. Să stăm de vorbă cu noi şi să ne întrebăm de ce El nu oboseşte niciodată să ne ierte, să ne iubească, să ne ajute, în timp ce noi obosim atât de uşor când facem toate astea. Și să înțelegem că niciodată nu ne dă mai mult decât putem duce. Să credem în El, în noi. Să fim mai buni. Să înţelegem toate palmele primite și să privim dincolo de ceea ce nu înțelegem…
JCS-Nina Curița
FOTO: Pinterest
