Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Asta a cerut consilierul local Lenuţa Ciurel, în online, atunci când s-au pus în dezbatere, în Consiliul Local, proiectele tramvaiului, cu toată infrastructura, actualizările presupunând diferenţe impresionante!

Mai multe iniţiative pozitive pentru Reşiţa au fost dezbătute, miercuri, 29 septembrie, în şedinţa ordinară a Consiliului Local, dintre care trebuie să amintim construirea unei mici creşe, în apropierea Grădiniţei cu Program Prelungit Riki-Priki, dar şi a unui parc şi loc de joacă pentru copii, pe malul drept al Bârzavei, în zona de traversare către Gara Reşiţa Sud.

Spiritele consilierilor s-au încins atunci când s-a ajuns la aprobarea încheierii unui acord de parteneriat între Primărie şi Consiliu cu Asociaţia World Karate Confederation. Prof. Lenuţa Ciurel, prezentă la şedinţă în online, şi-a arătat dezamăgirea că în document nu a găsit nicio dată de identificare a asociaţiei, că nu se ştie nici de unde vine, nici ce face aceasta. Liliana Dacica, directoarea de la Învăţământ, a explicat că asociaţia este un partener mai vechi, de rang internaţional, că are reprezentant la noi în judeţ, la Anina. Doamna Ciurel nu s-a arătat mulţumită, cerând votarea documentului după completarea datelor. Liliana Dacica a explicat că detaliile necesare vor fi cuprinse în acordul final, care va fi semnat, astfel că, în pofida votului negativ al consilierului Lenuţa Ciurel, proiectul a trecut.

Ciurel a mai avut câteva obiecţii, legate de nişte întabulări pe care primăria vrea să le facă pe terenuri din intravilan, care ar urma să fie trecute din arabil în construcţii, lucru care presupune o serie de aprobări. Liviu Gârtoi, şeful de la Patrimoniu, a explicat că primăria poate face schimbarea, pentru că a câştigat deja o sentinţă în instanţă pentru asta. Astfel, hotărârea a trecut, cu toate obiecţiile prof. Lenuţa Ciurel.

Aceasta a mai subliniat că nu este normal ca unele proiecte introduse în regim de urgenţă să ajungă la consilieri cu o oră sau o zi înainte. Aici a fost vorba despre mai multe proiecte grele, legate de tramvai, cu linia, cu garniturile, cu Calea Timişoarei şi strada Bârzăviţei, dar şi cu platformele de staţii şi cu terminalul intermodal din Muncitoresc. Actualizarea sumelor din proiecte a fost problema! Chiar la primul proiect, Lenuţa Ciurel a reclamat faptul că „această diferenţă este foarte mare! Vorbim de 45 de milioane de lei, undeva la 9 milioane de euro“.

Graţian Dobre, de la Investiţii, a explicat că este vorba despre actualizarea preţurilor, care în cazul materialelor de construcţie au crescut foarte mult. Chiar dacă proiectele au fost supuse dezbaterii prea rapid, „s-a lucrat de anul trecut până acum“, a spus Dobre, care a explicat că au fost necesare 4 milioane doar pentru realizarea unei canalizări pentru a prelua scurgeri, pentru stâlpi etc. Consilierul Ciurel a rămas ferm pe poziţie, nefiind de acord cu proiectele „făcute în regim de urgenţă în care se votează milioane de euro. Eu voi vota împotrivă“. În decizia sa, a fost urmată de ceilalţi doi consilieri din opoziţie, prezenţi online – Iancu Muhu şi Dinu Gabriel –, care s-au abţinut de la vot. Proiectele însă au trecut, discuţiile trecând în sfera unor mici reproşuri şi orgolii, cărora le-a pus punct încheierea şedinţei.

JCS-Antoniu Mocanu