REȘIȚA – Se spune că urmele paşilor tăi în viaţă le numeri în funcţie de sufletele care te aşteaptă. Fie să te vadă, să te audă, să îţi zâmbească, să le fii aproape sau, pur şi simplu, să te aibă în gând.
Nu ştim cât loc ocupăm în sufletele celor de lângă noi, dar sunt sigură că mulţi oameni încearcă să lase urme în viaţă, amprente în cei din jur. Îmi place să spun că nu cred că un om se poate schimba pentru că îi cere cineva, ci doar pentru că vrea el, însă sunt oameni care te ajută să te schimbi, să devii mai bun. Oameni care nu-şi propun asta dar întâlnirea cu ei, fie şi pasageră, lasă urme în sufletul tău. Lucru pe care, de altfel, îl poţi face şi tu pentru alţii.
Dacă nu ştiu să dansez, nu voi putea să învăţ pe altcineva să danseze şi nici dansul meu nu poate încânta pe cineva. Dacă nu ştiu să zâmbesc, zâmbetul meu nu poate încânta pe cineva şi nici eu nu pot avea aşteptări pentru a primi zâmbete. Dacă nu ştiu să respect, nu am cum să aştept respect şi nici respectul meu nu poate modela vreun caracter nefinisat. Dar dacă eu ştiu să dansez, să respect, să zâmbesc, să ajut şi prin ceea ce fac să inspir, iar celălalt nu poate să priceapă nimic, înseamnă că vina nu mai este a mea. De fapt, nici nu este vorba de vreo vină, ci doar de neputinţa celui din jurul tău de a pricepe nişte lucruri. Să ştiţi că sunt oameni care nu pricep de ce le zâmbeşti. Nu pot asta pentru că înţelegerea lor este parată de încrâncenare. La urma urmei, dacă poți să zâmbești, încă mai ești unul dintre puținii care sunt capabili să creadă că totul ar putea fi diferit. Şi atunci când neputinţa persistă, firesc ar fi să ne îndreptăm paşii spre a aprecia mai mult calitatea oamenilor din jurul tău decât numărul lor. Şi să continui să păşeşti cu ei, printre ei, chiar dacă sunt mai puţini. Viaţa poate să pară aiurea prin unele întâmplări servite cu răceală, dar totul are un sens. Nici lecţiile neplăcute, nici oamenii nepotriviţi nu apar aşa degeaba, trebuie doar să avem răbdare pentru a le înţelege rolul. Oricum, dacă ai de înfruntat aroganţa vieţii o vei înfrunta, iar dacă e să te bucuri de partea frumoasă a ei, te vei bucura. Toate se întâmplă cu un rost în momente ce nu le înţelegem imediat.
Oamenii sunt prezenţi sau absenţi, cuminţi ori nebunatici, aproape sau departe. Ei sunt clipele care ne umplu o secundă, o oră, o zi, o viaţă. Sunt corecţi sau nu. Iubesc sau urăsc, tac sau vorbesc. Uneori rănesc…şi lasă în sufletul celuilalt tăceri pline de neînţeles. Oamenii pot iubi şi sunt pentru iubit, chiar dacă unii sunt prea preocupaţi cu propriul egoism. Sunt greu de găsit, dar şi mai greu de păstrat.
Oamenii sunt zaruri. Viaţa este jocul, cu mize mari sau mici, cu reguli, cu jucători ce joacă corect sau trişează. Însă doar jocul corect ne învaţă să fim compleţi, să fim oameni. Să lăsăm urme frumoase în vieţile celorlalţi, să ne dorim să fim doriţi şi aşteptaţi: aproape sau în gând…