Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Din dorința de a crește siguranța tuturor participanților la trafic, Primăria Caransebeș a început să suprailumineze trecerile de pietoni, mai ales pe cele nesemaforizate. Un prim pas, cu bani din bugetul local, a fost făcut în fața gării din Caransebeș, la trecerea de pe pietoni de pe DN 6!

Astfel, în zona trecerii de pietoni, lumina este mai puternică decât în restul străzii, iar fluxul luminos este îndreptat spre pietonii aflați pe trecere, creându-se astfel un contrast pozitiv între pietoni și fundal, ceea ce face ca semnalele luminoase să fie mai uşor de observat şi de urmărit de către şoferi.

„Pentru a spori gradul de siguranță al pietonilor, în municipiul Caransebeș vor fi montate în perioada următoare mai multe sisteme de iluminat a trecerilor de pietoni. Pietonii sunt luminați în plan vertical din direcția de mișcare a șoferului, pe fiecare sens în parte. Sistemul de iluminat este compus din mai multe proiectoare care au rolul de iluminare a trecerii. Primul sistem de iluminat a fost montat la trecerea de pietoni de la gară!”, informează municipalitatea, adăugând că în perioada următoare vor fi iluminate și alte treceri de pietoni de pe străzile Ardealului, Libertății și C.D. Loga.

De altfel, potrivit unei legi care a intrat în vigoare spre finalul anului trecut, administratorii de drumuri au la dispoziție un an în care să realizeze iluminarea trecerilor de pietoni nesemaforizate de pe drumurile publice. Noua lege prevede și că neîndeplinirea obligației de a asigura iluminarea corespunzătoare a trecerilor pentru pietoni este considerată contravenție și se pedepsește cu amendă prevăzută în clasa a cincea de sancțiuni.

JCS-R.M.