CARAȘ-SEVERIN – Ţinând cont de numărul tot mai mare de pescari sportivi care practică pescuitul în Dunăre sau în apele de frontieră, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timișoara trage un semnal de alarmă pentru județele Caraș-Severin, Timiș şi Mehedinți. În luna februarie, a văzut lumina tiparului la Monitorul Oficial un nou ordin care stabileşte perioadele în care este interzis pescuitul, în 2018.
Potrivit documentului, în perioada 7 aprilie – 22 mai inclusiv, se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul comercial, recreativ sportiv şi familial al oricăror specii de peşti pe o durată de 45 de zile în apele care constituie frontieră de stat. De asemenea, se interzice pescuitul în scop comercial și recreativ al oricăror specii de peşti în fluviul Dunărea în zona care constituie frontieră de stat cu Republica Bulgaria, pe o durată de 45 de zile, în perioada 15 aprilie – 30 mai inclusiv.
„Reamintim că pescuitul sportiv efectuat cu undiţa sau lanseta în scop de agrement sau performanţă este o activitate individuală şi necomercială, iar practicarea acestei activităţi se face în baza permisului de pescuit recreativ sportiv nominal, eliberat de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură valabil pentru anul 2018. Permisul de pescuit este un document cu regim special, înseriat, nominal şi netransmisibil care se poate viza în mod gratuit la sediul Serviciile Teritoriale ale Poliţiei de Frontieră (Caraș-Severin, Timiș şi Mehedinţi), după depunerea unei cereri și a copiilor după cartea de identitate și permisul de pescuit. Pentru a putea desfăşura activităţi de pescuit sportiv şi a nu încălca prevederile legale este necesară posesia unui permis eliberat de Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultura şi avizat de Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră pentru anul 2018. Pescarii sportivi trebuie să ştie că granița cu Republica Serbia este o frontieră externă a Uniunii Europene, iar activităţile desfăşurate în zona de frontieră sunt supuse controlului Poliţiei de Frontieră Române. Conform prevederilor Legii frontierei de stat a României, pescuitul sportiv în fluviul Dunărea se efectuează în condiţiile legii, în locurile şi sectoarele stabilite de autorităţile competente, cu avizul şefului Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră. Facem precizarea că lipsa avizului şefului Poliţiei de Frontieră pe aceste permise constituie contravenţie şi se sancționează cu amendă de la 100 la 1000 de lei. De asemenea, pescuitul recreativ sportiv efectuat fără permis constituie contravenţie şi se sancţionează (…) cu amendă de la 300 lei la 600 lei şi confiscarea peştelui, icrelor şi altor vieţuitoare acvatice“, se arată într-un comunicat remis redacţiei.