Caraş-Severin, Romania

BĂILE HERCULANE – Bucuria rezultatelor alegerilor locale de la Băile Herculane, care l-au clasat câştigător pe Cristian Miclău, a fost dublată de emoţia semnării acestui important contract!

Primarul reales al staţiunii de pe Valea Cernei, Cristian Miclău, a semnat online contractul de finanţare pentru restaurarea Vilei Elisabeta, luni, 28 septembrie 2020, bucuria momentului fiind împărtăşită cu echipa Primăriei, care i-a stat alături. Se pare că este de bun augur acest nou început, angajaţii administraţiei locale fiind încrezători că semnarea contractului este un semn că şi următorii patru ani vor fi plini de realizări, atât în ceea ce priveşte proiectele începute cât şi altele noi, menite să revitalizeze oraşul şi să aducă, implicit, bunăstare locuitorilor.

„Pasul următor, a precizat edilul, este scoaterea la licitaţie pentru proiectare şi execuţie şi sperăm să avem şi un constructor care să aibă experienţă pentru asemenea monumente. Evident, fiind vorba de un monument istoric, firma constructoare va trebui să fie acreditată de Ministerul Culturii“.

Reamintim că Vila Elisabeta beneficiază de finanţare nerambursabilă de 2 milioane de euro, prin granturile SEE 2014 – 2021 din cadrul programului RO-CULTURA implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului. Despre această clădire, cu o impresionantă încărcătură istorică, ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a spus că monumentul „are o valoare istorică, arhitecturală şi artistică deosebită. Clădirea va găzdui numeroase activităţi artistice, precum şi un muzeu care să valorifice obiectele, documentele şi informaţiile specifice monumentului istoric şi, nu în ultimul rând, o bibliotecă“.

După ce va fi restaurată, modernizată şi dotată, Vila Elisabeta va deveni, cu siguranţă, un important centru cultural.

JCS-Alexandra Gorghiu