CARANSEBEȘ- Este părerea deputatului Dumitru Rujan, candidatul liberalilor pentru Primăria Caransebeș!
Liberalul cărășean afirmă: „Nu fug de provocări, mai ales când este vorba despre a mă prezenta în fața electoratului. Am decis să îmi asum candidatura la primăria municipiului Caransebeș, având suportul și susținerea colegilor liberali. Însă îmi doresc mult să am și susținerea cetățenilor, pentru că doar prin votul lor pot să fac mai multe pentru comunitate. Nu a fost o decizie grea, pentru că am acumulat experiența necesară pentru a-mi îndeplini sarcinile cu brio, pentru a veni în ajutorul cetățenilor, pentru a dezvolta municipiul Caransebeș. Mai mult chiar, avem atât de multe exemple de alte orașe care demonstrează că soluțiile propuse de administrațiile liberale sunt de succes. Îmi doresc să se spună în următorii ani și despre Caransebeș că este una dintre cele mai dezvoltate localități, că am atras fonduri europene, că am creat locuri de muncă și cei plecați s-au întors acasă.“
Oficialul a ținut să le mulțumească tuturor colegilor care l-au susținut și îl susțin în continuare, aratându-se încrezător în faptul că va reuși să obțină și voturile cetățenilor.
După anunțul candidaturii, deputatul cărășean a fost ținta unui întrebări repetitive: de ce candidează? „Răspunsul este simplu: vreau să schimb ceva. Nu vreau să câștig niște alegeri pentru vreun orgoliu, vreau să realizez mai multe lucruri bune pentru Caransebeș. Nu contest activitatea lui Felix Borcean, îi apreciez lucrurile bune făcute, dar consider că se poate mai mult, că municipiul merită mai mult.“, a spus Rujan.
Banul public nu este o tentație pentru mine!
Oficialul a dorit să răspundă și la dilemele care planează în jurul său. A explicat afacerea pe care o are cu terasele din Centrul Caransebeșului, care sunt legale, muncește acolo, asigură locuri de muncă și plătește taxe și impozite. Că a muncit din tinerețe și va continua asta: „La primărie merg nu ca să mă îmbogățesc, ci ca să muncesc și să las ceva în urma mea, să rămân în istoria Caransebeșului ca un om care a contribuit la evoluția acestui oraș. Nu sunt vreun milionar, dar am bani suficienți care să îmi permită să îmi păstrez integritatea. Așa că banul public nu este o tentație pentru mine.“
Rujan a explicat și cum a ajuns parlamentar: „Am ajuns prin votul caransebeșenilor, al cărășenilor. Și mereu le mulțumesc celor care mi-au dat această șansă. A fost șansa mea. Dar consider că a fost și șansa zecilor de primari pe care i-am sprijinit ori de câte ori au venit la București și mi-au cerut asta. Am făcut bine oricui mi-a cerut. Sigur că se puteau face mai multe, dar sunt mândru de mandatul meu.“
Cât despre studii, mărturisește că nu le are la Sorbona sau la Oxford și că nu dorește să se laude cu niște diplome: „Însă pot să mă laud cu faptul că educația mea se bazează pe bun simț, respect și omenie. Lucruri care îmi vor permite în viața asta, pe orice funcție aș fi, deci și din cea de primar, să dialoghez și să dau mâna cu orice demnitar, cu orice om de afaceri, cu oamenii simpli în primul rând. Pentru mine omul simplu contează cel mai mult. Închei prin a vă repeta ce am spus la început: nu candidez pentru a câștiga niște alegeri, ci pentru că vreau să las ceva în urmă, așa cum am făcut în fiecare loc în care am lucrat, în domeniul public sau în mediul privat. Vreau să ofer municipiului Caransebeș toate pârghiile organizatorice și să îl ajut să folosească toate șansele ce îl pot ridica la nivelul potențialului fabulos pe care îl are. Și știm toți că orașul nostru chiar are un potențial imens de dezvoltare!“
JCS-T.K.