Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Deputatul liberal Dumitru Rujan spune că a fost bucuros să voteze „pentru“ această lege de protecţie socială!

În contextul adoptării în Camera Deputaţilor a proiectului legii consumatorului vulnerabil de energie, parlamentarul cărăşean a precizat că a fost o zi importantă în Parlament: „Legea privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie a fost adoptată și se va aplica începând cu data de 1 noiembrie 2021. Am votat «pentru». Totodată, înainte de vot am participat la dezbaterea proiectului în comisiile de specialitate. Mă bucur că sute de mii de români vor primi ajutorul financiar necesar pentru a-și plăti facturile începând cu această iarnă“.

Potrivit proiectului de lege adoptat, ajutorul pentru încălzire se acordă în funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, după caz, iar suma aferentă pentru compensarea procentuală se suportă din bugetul de stat, astfel:

a) în proporţie de 100% din valoarea de referinţă, dar nu mai mult decât consumul facturat, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de până la 200 lei;

b) în proporţie de 90%, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 200,1 lei şi 320 lei;

c) în proporţie de 80%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 320,1 lei şi 440 lei;

d) în proporţie de 70%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 440,1 lei şi 560 lei;

e) în proporţie de 60%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 560,1 lei şi 680 lei;

f) în proporţie de 50%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 680,1 lei şi 920 lei;

g) în proporţie de 40%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 920,1 lei şi 1040 lei;

h) în proporţie de 30%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1040,1 lei şi 1160 lei;

i) în proporţie de 20%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1160,1 lei şi 1280 lei;

j) în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este cuprins între 1280,1 lei şi 1386 lei;

k) în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar al persoanei singure este cuprins între 1280,1 lei şi 2053 lei.

De asemenea, venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1386 lei/persoană, în cazul familiei, şi de 2053 lei, în cazul persoanei singure.

Legea mai trebuie promulgată de preşedintele Klaus Iohannis şi publicată în Monitorul Oficial. Pentru a beneficia de aceste compensaţii, solicitanţii trebuie să depună o cerere la primărie.

JCS-A.G.