CARAȘ-SEVERIN – Romeo Dunca, candidat Forța Dreptei la Camera Deputaților, a lansat un apel pentru schimbare, criticând starea actuală a administrației și practica politicienilor care promit soluții de moment pentru probleme vechi!
„Dragii mei, eu nu candidez la alegerile parlamentare ca să am și eu un salariu, sau ca să mă strige lumea «domn deputat!». Sunt mulți aleși care se plimbă cu avionul pe ruta Timișoara-București deja de patru/opt ani fără să știe de ce!“, a afirmat Dunca, sugerând că mulți politicieni își păstrează funcțiile doar pentru avantajele personale.
Dunca a subliniat importanța reformei administrative, susținând că România este împovărată de numeroase primării mici și nesustenabile, care nu au mai fost reorganizate de zeci de ani. El a criticat risipa de fonduri și efectele negative asupra economiei: „Reforma administrativă în România este un necesar dacă privim din prisma cheltuielilor statului care au scăpat de sub control, sugrumând încet și sigur economia reală.“
În viziunea sa, o reformă eficientă ar însemna un stat „mai suplu”, fără instituții inutile și cu mai puține primării, dar mai eficiente. Dunca a criticat, de asemenea, tactica actuală a guvernanților de a folosi fondul de rezervă al României pentru a câștiga sprijin electoral. „Eu, în Parlament, o să cer reformare administrativă de fiecare dată când voi avea ocazia!“, a conchis Romeo Dunca, subliniind că România are nevoie de o schimbare profundă în modul de organizare administrativă pentru a opri risipa și a spori eficiența guvernării.
JCS-Denis Dutca
Material publicat de NV Wotan Media SRL, la comanda Partidului Forţa Dreptei, CMF 11240022
3 Comentarii
Nea Romică, pe fond ai dreptate, dar ce te faci cu liota de primari, consilieri comunali, orășenești, municipali și județeni, care ar ramane pe dinafara? Cum sa rămână partidul fără sinecuristii lipitori de afișe? Se poate asa ceva mon chér!?
Nu l-ai intrebatpe Orban de ce nu a gandit aceasta reorganizare administrativa cat a fost prim ministru ? Esti de buna credinta si ai dovedit-o in anii din urma, dar mai bine candidai independent.
Corect!