Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Anul acesta sunt aşteptaţi peste 150 de voluntari şi în jur de 20 de organizaţii neguvernamentale.Centrul de Voluntariat Reşiţa va organiza sâmbătă, 3 decembrie 2011, începând cu ora 19.00 cea de-a VI-a ediţie a Balului Voluntarilor.

Evenimentul se va desfăşura şi anul acesta la Rock Cafe şi se doreşte a fi o recunoaştere adusă voluntarilor cu care organizaţiile din Reşiţa lucrează, pentru contribuţia pe care ei o aduc la dezvoltarea durabilă a comunităţii locale. În acest an balul voluntarilor va fi un exerciţiu pentru a intra mai uşor în 2012 – Anul european al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii.

Acest lucru se va face trecând prin muzica şi vestimentaţia generaţiilor de voluntari care au scris istoria lumii. Astfel, participanţii sunt invitaţi să se îmbrace caracteristic anilor ’50-’90, reprezentând stiluri precum rock’n’roll, flower power, disco, punk, grunge, heavy metal, pop, alternativ, rap, rave sau R&B.

Programul va cuprinde activităţi interactive şi festive menite să faciliteze dialogul între invitaţi. Evenimentul este organizat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Caraş-Severin, Primăria Municipiului Reşiţa şi Centrul de Voluntariat Reşiţa.

Lavinia Predescu