Caraş-Severin, Romania

RĂCĂŞDIA – Cea de-a XXXI-a ediţie a Târgului Mare de Toamnă de la Răcăşdia va avea loc duminică, 29 septembrie. Evenimentul este organizat de Primăria şi Consiliul Local Răcăşdia, alături de Asociaţia Crescătorilor de Vaci din localitate şi Camera Agricolă Caraş-Severin.

Ca la fiecare ediţie, la acest târg participă agricultori, crescători de animale şi apicultori din valea Caraşului, care vor expune spre vânzare roadele muncii lor, de la legume şi fructe, până la produse apicole şi lactate de toate felurile. Nu vor lipsi nici societăţile profilate pe comercializarea de utilaje agricole, seminţe, pesticide şi îngrăşăminte, dar nici micii meşteşugari din zonă.

Şi la ediţia din acest an va exista o expoziţie de animale, la finalul căreia proprietarii celor mai frumoase exemplare vor fi premiaţi în bani. Potrivit organizatorilor, în mijlocul participanţilor se va afla, ca şi în anii trecuţi, Valeriu Tabără, fostul ministru al Agriculturii.

„Aşteptăm un număr cât mai mare de participanţi, pentru că acest eveniment pe care îl organizăm an de an se adresează în primul rând micilor producători. Ne bucurăm că şi la această ediţie ne va onora cu prezenţa domnul Valeriu Tabără, care, doresc să vă reamintesc, că este şi cetăţean de onoare al comunei noastre”, ne-a declarat primarul Răcăşdiei, Ilie Mirco Lechici.

Roxana Bălan Nafiru