CARAȘ-SEVERIN – Recent s-a desfășurat la Timișoara un puternic concurs de șah rapid, „Memorialul Șerban Neamțu”! Această competiție a fost organizată în memoria unui fost antrenor al lotului național feminin al României, ce a obținut numeroase medalii la nivel internațional!
Au participat 92 de sportivi din patru țări, dintre care șapte maeștri internaționali, două mari maestre la feminin, o maestră internațională la feminin și doi maeștri FIDE (maeștri ai Federației Internaționale de Șah). Câștigătorul cometiției a fost maestrul internațional Ovidiu Foișor, fost campion național, cu 6,5 puncte din 7 posibile.
Județul Caraș-Severin a avut o numeroasă delegație de șahiști din Reșița, Caransebeș și Gârnic. Tânărul student reșițean Daniel Pădurean s-a clasat printre primii în clasamentul general cu 5,5 puncte din 7 partide. Acesta nu a suferit nicio înfrângere și a obținut patru victorii și trei remize, la egalitate cu locurile 2-6, terminând pe locul 5 în urma coeficienților de departajare. Reșițeanul Alexandru Korcsek s-a clasat cu cinci puncte pe locul I la jucătorii cu ELO sub 2000. Juniorul Christian Arrydan Tamaș (multiplu medaliat la naționalele de juniori) s-a clasat primul printre juniorii sub 16 ani cu 4,5 puncte. O prezență recentă în șahul din judet, juniorul ceh Vojtech Schula, stabilit împreună cu tatăl său (maestru FIDE) în comuna Gârnic, s-a clasat pe podiumul jucătorilor cu ELO sub 1800.
JCS-Ștefan Moraru