Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Spectacolul „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, a cărui premieră a avut loc duminică seara la Teatrul de Vest, transpune în scenă drama condiţiei umane încătuşată de reguli care se presupune că-i fac bine. În realitate însă, omul e transformat într-o „legumă” pentru care „regulamentul” devine un mod de viaţă. Ce se întâmplă însă când conştiinţele se trezesc şi răbufneşte furia care mocneşte în interior?

Rămăşagul McMurphy vs. Ratched, adevărată oglindă a dramei existenţiale a omului modern. Când nu joci cum ţi se cântă, eşti „convins” să o faci. Când uiţi regulile, îţi sunt amintite. Dacă recidivezi, suporţi consecinţele. Sună cunoscut, nu-i aşa?

Dale Harding, Billy Bobbit, Bromden indianul, Martini şi Cheswick au deprins regulamentul. Pentru Patrick McMurphy e mai greu, dar sora Ratched, dedicată exclusiv muncii, are grijă de toţi şi toate. La 42 de ani, McMurphy n-a fost niciodată căsătorit, a fost însă exclus din armată şi arestat de multe ori pentru tulburarea liniştii publice ori jocuri de noroc. A fost trimis de la penitenciar la spitalul de nebuni pentru diagnostic şi eventual tratament.

Terapia de grup funcţionează după reguli democratice, grupul e condus de pacienţi iar fiecare îşi spune suferinţa pentru ca, în final, să poată fi toţi redaţi societăţii. Harding se simţea stânjenit când soţia sa era privită de alţi bărbaţi, Billy trăieşte un sentiment de culpabilitate faţă de mama sa, Cheswick se bâlbâie de când a cerut în căsătorie o fată despre care ai lui spuneau că-l vroia pentru bani. Terapie de grup sau „partidă de ciuguleală”, în exprimarea lui McMurphy, când toate găinile sar pe una rănită? Iar în încăierare se rănesc altele două pe care se va sări ulterior.

McMurphy vrea să vadă la tv campionatul de baschet, să joace cărţi, să aducă „puicuţe”, să dea petreceri. Dar toate sunt împotriva regulamentului, ba chiar şi împotriva colegilor care s-au obişnuit cu regimul din spital. Doar Bromden indianul i-a tras pe sfoară pe toţi, căci nu e nici surd, nici mut.

McMurphy e tratat cu şocuri electrice, apoi i se face lobotomie prefrontală, operaţie pe creier care-l „calmează” definitiv. Bromden îl ucide sufocându-l cu perna, apoi îi duce la îndeplinire dorinţa de a evada lovind gardul electric cu panoul electric, greu de 200 de kg, pe care reuşeşte să-l smulgă din pământ.

McMurphy a „plecat”, Bromden a evadat. Ceilalţi rămân sub oblăduirea sorei Ratched. „Fiţi cuminţi, băieţi!”, şi viaţa merge mai departe după reguli. Spectacolul s-a jucat pe scenă dar parcă, într-un fel sau altul, fiecare dintre noi ne-am dorit măcar odată să lovim gardul electric.

 

 

5 Comments

  1. Ionele draga,daca ai impulsul sa te curentezi de un gard-evident,electric-iti recomand un control de urgenta!Stii tu de care,nu-i asa?Despre piesa,sa-mi fie cu iertare,e o palarie prea mare pentru actorii nostri!Iar,articolul in sine,nu crezi ca e prea haotic si dezarticulat?

    • Nu d-le, nu cred. E doar opinia mea. Despre control… dupa dv. Despre actorii nostri, va invit pe scena sa ne dati o mostra de talent.

    • Patrick McMurphy Reply

      Macarie, Macarie de ce-l prigonesti pe Ion ?
      eu cred ca vrei sa te bagi in seama, dar ia seama !
      Macarie nu e zeama e seama, iar facand doar observati de fapt nu faci absolut nimic.

      Ioane baga mare lasa-l pe Macarie sa se bage in zeama…de gardul electric si de cuci are nevoie uica Macarie, e un fel de Gica contra

Adaugă comentariu