Referindu-se la calendar, expresia stil vechi se referă la calendarul iulian care mai este încă folosit de mai multe biserici naţionale ortodoxe. Astfel, în noaptea de miercuri spre joi, 14 ianuarie a.c., sârbii cărăşeni vor sărbători, trecerea dintre ani după calendarul de rit vechi. Înconjuraţi de prieteni şi familie aceştia vor petrece Anul Nou într-un cadru festiv în diferite localuri din judeţ.
Deşi este un eveniment dedicat celor care urmează calendarul de tip vechi, şi cei care au mai sărbătorit odată trecerea în 2010, vor lua parte la aceste petreceri, conduşi de deviza „cu cât mai multă distracţie, cu atât mai bine“. Dacă pe noi această petrecere ne-a costat în jur de 1.000 de lei, în funcţie de local, haine, accesorii şi vizitele la saloanele cosmetice, pentru cei care vor sărbători pe 14 februarie, această seară trebuie să fie conform importanţei evenimentului.
Astfel că pentru a putea petrece după placul lor, localul şi muzica sunt foarte importante. Pentru o seară de distracţie aceştia vor plăti o sumă cuprinsă între 200 şi 350 de lei de persoană. Nici hainele nu sunt mai puţin importante. Pentru a străluci la petrecere, doamnele vor avea cel mai mult de cheltuit.
Aproximativ 500 de lei pentru rochie şi între 80 şi 200 de lei pentru pantofi. Ţinuta nu ar fi totuşi completă fără accesorii: bijuterii, poşete. Acestea le costă între 150 şi 250 de lei. Pentru domni, situaţia este mai simplă. Aceştia vor putea opta pentru un costum – 300 de lei şi pantofi – 200 de lei. După o cheltuială atât de mare mai rămâne distracţia.
Lavinia Predescu
[email protected]