Aşteptată cu anumite temeri, ca orice
confruntare internaţională,
întâlnirea U.C.M.R.
– Proleter Naftagas Zrenjanin,
scor 37-25 (21-15), a fost un adevărat spectacol
sportiv, cu multe goluri.
Reşiţenii, în… priză
La care a contribuit şi publicul spectator, prin
atmosfera plină de fair-play, creată în
tribune. Conştienţi că au nevoie de un
scor concludent, în perspectiva returului de
duminică, 5 aprilie a.c., din
Serbia, elevii antrenorilor
Aihan Omer şi Gligore
Czari s-au conectat la maxim asupra partidei.
Dovadă că au adoptat, la început, un
joc pragmatic, dar care s-a transformat în unul
spectaculos, impus şi de atitudinea
sârbilor, care au evoluat fără
complexe. În final a fost o diferenţă
de 12 goluri, liniştitoare oarecum.
Dar, antrenorul Aihan Omer speră să-şi
menţină elevii în
„priză“, pentru a evita orice
surpriză: „Noi am tratat meciul foarte
serios, a declarat antrenorul Aihan Omer, la
conferinţa de presă. Ştiam că
echipa din Zrenjanin este una
tânără, cu jucători mai puţin
experimentaţi, dar foarte ambiţioşi.
Şi, am jucat foarte serios, am vrut să facem
diferenţa din meciul tur. Avem un public
extraordinar, o sală care, întotdeauna, la
meciurile de-acasă este al optulea jucător.
Multe echipe, chiar cu jucători mai
experimentaţi, au cedat presiunii acestui public
extraordinar. Suntem o echipă care dorim să
ajungem în finală şi pentru asta, vom
trata şi returul foarte serios. Sperăm
să fie un joc spectaculos şi în
limitele fair-play-ului. Şi
să continuăm relaţiile de colaborare, de
prietenie. Pentru că suntem aproape ca
distanţă şi ar fi păcat să nu
valorificăm acest avantaj“.
Marius Moraru
