EZERIŞ – Potrivit Poliţiei judeţului, autorul – un bărbat de 70 de ani din Ezeriş – a fost reţinut. Totul a început în seara de 21 octombrie, când bărbatul ar fi agresat-o fizic pe o vecină de 59 de ani, lovind-o cu o bâtă în zona capului!
„În urma loviturilor primite, femeia a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Din primele cercetări, polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit că între cele două persoane ar fi izbucnit un conflict spontan, din cauza faptului că bărbatul nu și-ar fi supravegheat oile, care ar fi intrat pe terenul femeii. Polițiștii, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, au întocmit un dosar penal și continuă cercetările în vederea stabilirii întregii situații de fapt și de drept“, informează Poliţia judeţului.
Bărbatul urmează să fie prezentat autorităţilor judiciare pentru dispunerea măsurilor ce se impun.
JCS-A.M.