Restaurarea bisericii de lemn din Ersig va fi gata la toamnă - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

ERSIG – În impresiile sale de călătorie, o turistă o supranumeşte „Perla Neagră a Banatului, un loc unde te simţi aproape de Dumnezeu“!

Cea mai veche biserică de lemn din Caraş-Severin, singura care se mai păstrează în Episcopia Caransebeşului şi care a scăpat de distrugeri şi incendii, purtând hramul „Adormirea Maicii Domnului“, se află în plin proces de restaurare. Lucrările au debutat anul trecut şi au primit binecuvântarea P.S. Lucian, preotul paroh Flavius-Cătălin Florea, care supraveghează îndeaproape lucrările, sperând ca până la toamnă să poată sluji în biserica restaurată: „Stadiul lucrărilor în acest moment este de aproximativ 70 la sută, poate chiar peste 70 la sută. Mai avem puţin de lucru la pictură, altarul este gata, se mai lucrează la pictura din navă. De asemenea, şindrila a fost pusă, dar încă se lucrează la turnul bisericii. Pentru turnul clopotniţei am depus dosar pentru aviz la Timişoara, fiindcă acolo am intrat în comisie şi aşteptăm avizul. Turnul clopotniţei este însă gata, pentru că am primit verbal acest aviz, pentru autorizarea lucrărilor. Noi sperăm că la sfârşitul lunii septembrie sau începutul lunii octombrie biserica va fi gata. Nădăjduim să slujim cât mai repede în ea“, a adăugat preotul paroh. Trebuie precizat că partea de pictură din proiect este realizată de pictorul restaurator Octavian Ciocşan din Craiova.

Proiectul de restaurare şi întreţinere e finanţat de ADR Vest prin Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban și conservarea, protecţia și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiţii 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural. Valoarea totală este de 3.853.222,48 lei, din care 2 la sută revin Primăriei Comunei Vermeş, partener de proiect. În proiectul tehnic sunt cuprinse lucrări de subzidire și drenaj, înlocuirea șindrilei, restaurarea picturii pe lemn și a iconostasului, realizarea unui sistem de încălzire interioară, refacerea pardoselei. Scopul investiţiei este introducerea în circuitul turistic a obiectivului și promovarea turistică a acestuia.

Biserica de lemn se regăseşte, dealtfel, în lista monumentelor istorice, la poziţia 606, cod LMI: CS-ll-m-A-11113 şi este datată din secolul al XVIII-lea. Potrivit datelor existente despre acest lăcaş de cult, este printre puţinele biserici de lemn de secol XVIII care a scăpat de distrugere şi de incendiul turcesc din timpul războiului ruso-turc din 1787-1792. Multe din bisericile de lemn din Banat au fost mistuite de evenimentele care au premers ocupaţiei turceşti din 1552. Biserica a fost construită în anul 1713 pe ruinele unei biserici mai vechi, construită din pământ în secolul al XV-lea. De-a lungul timpului, biserica a suferit diferite intervenţii de reparare, restaurare şi întreţinere, care însă nu i-au modificat prea mult aspectul iniţial. Ultimele lucrări de renovare, înainte de acest proiect aflat în stare avansată de execuţie, au fost făcute în 1979.

„Ceea ce e frumos la Ersig nu poate fi descris în cuvinte, ci trebuie văzut de-a dreptul, notează în impresiile sale o turistă. Biserica, din lemn de stejar, deşi micuţă, pare plină de viaţă şi veselie. Nici nu pot spune că e micuţă, ci mai degrabă smerită. Este un loc unde te simţi aproape de Dumnezeu“.

JCS-Alexandra Gorghiu