Caraş-Severin, Romania
CARAȘ-SEVERIN – Senatorul PNL Daniel Fenechiu, susținător al lui Florin Cîțu, spune că Marcel Vela, Ilie Bolojan sau Dan Motreanu nu sunt mai puțin valoroși și mai puțin liberali dacă nu s-au pronunțat până acum, în mod public, pe cine susțin la alegerile PNL!

„Eu am și în echipa Orban o serie de colegi pe care îi respect și, indiferent de faptul că sunt în altă echipă, o să îi respect în continuare. Probabil că Ilie Bolojan are rațiunile lui pentru care nu dorește să anunțe public pe cine susține. Mai sunt și alți lideri care nu au anunțat pe cine susțin, nici Dan Motreanu nu a făcut un anunț pe cine ar susține, nici Marcel Vela nu a făcut un anunț. Nici Bogdan Huțucă de la Constanța nu a făcut un anunț, deci sunt patru, cinci președinți de filiale care nu s-au pronunțat până în momentul de față în mod public pe cine susțin. Asta nu îi face mai puțin valoroși și mai puțin liberali nici pe Motreanu, nici pe Vela, nici pe Huțucă, nici pe Bolojan, care lasă libertatea fiecăruia să voteze cu cine vrea, deci din punctul acesta de vedere eu cred că este o demonstrație de democrație și, din perspectiva acelor lideri, este o opțiune care s-ar putea ca într-un viitor să devină din ce în ce mai prezentă”, a afirmat Daniel Fenechiu într-o intervenție la B1 TV.
În luna martie a acestui an, Biroul Politic al PNL Caraș-Severin decidea ca filiala județeană să-l susțină pe Ludovic Orban pentru a-și depune candidatura pentru un nou mandat de președinte. În PNL, pentru a putea candida la şefia partidului, un candidat trebuia să aibă susţinerea a cel puţin 10 filiale. Să nu uităm că Viorel Cataramă nu a putut candida acum patru ani pentru că a fost susţinut doar de 9 filiale județene.
Şi Florin Cîţu şi Ludovic Orban trebuie să vină în Caraş-Severin în perioada următoare ca să-și prezinte moțiunile și să convingă prin programul fiecăruia că merită și votul liberalilor cărășeni. Delegația PNL CS la congresul din 25 Septembrie va fi formată din 113 delegați, 10 de drept și 103 aleși de conducerea lărgită a filialei în săptămâna premergătoare alegerilor la nivel național.
JCS-N.C.