Caraş-Severin, Romania

Echipa masculină de handbal a C.S. UCMR va reveni, la sfârşitul acestei săptămâni, în circuitul internaţional. Pentru că va întâlni, în două manşe, ambele la Reşiţa, pe Budyvelnik Brovary, din Ucraina, în cadrul optimilor de finală ale Cupei Cupelor.

Cu alte cuvinte, elevii antrenorilor Gligore Czari şi Nenad Damjanovic au o nouă şansă de a realiza încă o performanţă deosebită. Este o provocare pentru fiecare dintre ei, o ambiţie de a demonstra că fidelitatea lor faţă de club nu este una formală. Adrian Tucanu, Irimia Pârâianu, Adrian Petrea, Mihai Rohozneanu, susţinuţi de Marius Grozăvescu şi inepuizabilul Florin Cuciula, care a evoluat pe toate posturile posibile, în diferite confruntări, au făcut, în disputa din campionat, cu Universitatea Cluj-Napoca, o mare risipă de energie, uitând că au ajuns la o anumită vârstă.

Să sperăm că vor fi în plenitudinea forţelor pentru „dubla“ cu ucrainenii, pentru că de ei va depinde continuarea parcursului în Europa. Un obiectiv posibil, fiindcă au dovedit de fiecare dată că, pe lângă vasta lor experienţă, se pot mobiliza exemplar. Totodată, atitudinea lor de învingător trebuie să-i determine pe cei din jur să demonstreze că locul lor este în echipa U.C.M.R. Ne referim la Alexandru Vulpe, la Alexandru Popovici, dar şi la juniorii de la „Traian Vuia“, cooptaţi în lot, în regim de urgenţă: Răzvan Radu, Roland Czari, Vlăduţ Toma, Attila Eros.

„Din superstiţie am aşteptat să treacă partida cu Universitatea Cluj-Napoca, din Liga Naţională. Examen pe care l-am trecut, dar cu mari emoţii. Îmi doresc să facem două meciuri bune, în primul rând, şi să ne calificăm mai departe. Pentru că se poate. Jucăm ambele meciuri la noi şi sunt convins că vom fi susţinuţi de cei care totuşi ţin la noi. În ciuda lotului acesta subţire, dispunem de jucători de mare caracter, de mare valoare, care pot face diferenţa. Aşa că vom face totul pentru a merge mai departe“.

Marius Moraru