Caraş-Severin, Romania

Traseul din Valea Domanului a revenit în circuitul naţional, găzduind, la sfârşitul săptămânii trecute, etapele a XI-a şi a XII-a ale Campionatului Naţional de Automobilism Viteză în Coastă.

Un excelent prilej pentru piloţii reşiţeni pentru a-şi demonstra valoarea, încă o dată, şi în faţa propriilor fani.

Astfel, Lucien Hora s-a impus în cursa de vineri, 2 octombrie a.c., la startul căreia s-au prezentat 32 de piloţi, reuşind să doboare, cu două secunde, recordul traseului, realizând timpul de 1.48.025. Succes în urma căruia se apropie vertiginos de podiumul „Openului general“ şi al Grupei H. Apoi, Christian Nistoran a câştigat la Grupa N şi la „Juniori“ şi a ajuns deja pe treapta a III-a. Iar Claudiu Ciucă s-a clasat pe locul întâi la Clasa H3.
 Din păcate, Mircea Pădurean a ratat şansa de a urca şi el pe locul al III-lea, în clasamentul general al Grupei A, datorită unor probleme tehnice apărute după cursa de recunoaştere.

Omer, abandon
Dar, ineditul etapei a XI-a a fost faptul că, printre participanţi ar fi trebuit să se regăsească şi doi… handbalişti.

Mai precis prof. Aihan Omer, antrenorul echipei U.C.M. Reşiţa, şi al reprezentativei României (în stare de suspendare), şi internaţionalul Gheorghe Irimescu. Până la urmă, după ce Aihan Omer a „abandonat“, Gheorghe Irimescu a urcat alături de Christian Nistoran, mărturisindu-ne, la coborâre, că i-a plăcut foarte mult, că nu i-a fost teamă, chiar dacă maşina a rulat şi cu aproape 160 km/h.

Marius Moraru
[email protected]