REŞIŢA – Petru Broşteanu este unul din marii cărturari ai Banatului de Munte peste care, din păcate, s-a aşezat colbul uitării!
Acum un secol şi mai bine, el a făcut să răsune numele Reşiţei în Aula celui mai înalt For de Cultură al Ţării, Academia Română, devenind Membru Corespondent al ei într-o perioadă în care comunităţi şi naţiuni întregi erau divizate de bariere etnice şi politice, trasate sub cupola dominaţiei unor mari imperii. Cultura şi Educaţia înseamnă, însă, Libertate, iar cine inspiră adânc aerul acestei Libertăţi se înalţă cu mult deasupra barierelor artificiale, reuşind, astfel, să unească, prin forţa minţii oameni, idei şi culturi din spaţii apropiate sau îndepărtate. Şi aceasta se întâmplă, pentru că cel care uneşte, de fapt, zideşte punţi trainice din „din fier şi oţel” peste diversităţi şi pe durată lungă, întrucât el însuşi este „fier şi oţel” prin erudiţia şi Lumina spiritului său.
Povestea Academicianului Petru Broşteanu a început pe data de 18 iunie 1838, atunci când a văzut lumina zilei în modestul sat Seleuş din Banatul Sârbesc. A fost, iniţial, ofiţer, apoi secretar al Societăţii Căilor Ferate Austro-Ungare. După o perioadă de şedere la Pancevo, a venit la Reşiţa, devenind membru marcant al Lojii Masonice „Lumină şi Adevăr” din localitate. Fascinat de publicistică, el şi-a format o cultură vastă, reuşind, în timp, să se impună ca unul din cei mai buni germanişti pe care Banatul de Munte i-a dat în a doua jumătate a veacului al XIX-lea. A colaborat la periodicul Romänische Revue pe care un alt savant bănăţean, originar din Bocşa Montană, Cornel Diaconovici, l-a editat, iniţial, la Budapesta, apoi la Viena, iar între anii 1886-1888 chiar la Reşiţa. Ulterior, a mai publicat multe articole în diverse ziare româneşti foarte citite şi apreciate în epocă precum: Dreptatea din Timişoara, Foaia diecezană din Caransebeş, Transilvania şi Gazeta Transilvaniei. Începând cu anul 1877 şi până în anul 1897, a editat patru mari lucrări: Reşiţa din fier şi oţel, Vânătorul român, Traista cu poveşti şi renumita traducere, din limba germană în limba română, Istoria împăratului Traian şi a contemporanilor săi. Era vorba despre o lucrare care i-a adus lui Petru Broşteanu notorietatea în mediul cultural şi academic românesc, motiv pentru care, pe data de 1 aprilie 1887, a fost ales membru corespondent al Academiei Române.
Un strălucit ambasador al latinităţii
Activitatea academică şi gazetărească a renumitului cărturar, cunoscut şi pentru talentul său unic de narator care, cu o pasiune neobosită, umplea mereu „traista cu poveşti” despre farmecul acestor meleaguri, rămâne una de referinţă. Într-o perioadă delicată în care, în mediul cultural german, prin aserţiunile lui Robert Roesler, se punea la îndoială continuitatea daco-romană la nordul Dunării un cărturar de la „periferia” Imperiului devenea unul din cei mai străluciţi ambasadori ai latinităţii în lumea germană. În spatele unei cariere academice remarcabile s-a aflat, însă, povestea unui Om şi a unui Caracter care, prin forţa spiritului său, predă şi azi posterităţii o lecţie de mare demnitate. Până la urmă, nu faptul că trăieşti la „Centru” sau la „Periferie” este semnificativ pentru a fi deschizător de drumuri şi, totodată, creator de punţi trainice între lumi diverse. Lumina spiritului, generozitatea lăuntrică şi dorinţa sinceră de a lăsa o urmă adâncă în conştiinţa contemporanilor şi a timpului te face unic şi de neînlocuit. În atare ipostază, pentru cei erudiţi, eşti parte din povestea fascinantă a istoriei, însă pentru cei mulţi, care încă îţi caută Lumina spiritului pentru a vedea şi ei departe, prin tine, rămâi mereu cărturarul care lasă în urmă amintiri „din fier şi oţel”…
JCS-Attila Varga
