Reșițeanul Ovidiu Popescu, convocat în premieră la naționala mare! - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Fotbalistul reșițean Ovidiu Popescu, care evoluează în acest moment la FCSB, a fost convocat de selecționerul Mirel Rădoi la naționala României!

„Este o onoare să fiu convocat la echipa națională. Este o mândrie pentru mine să îmbrac tricoul României. De asemenea, este o distanță destul de mare de la ultima convocare pe care am avut-o la tineret. Sper să fiu sănătos, să mă antrenez bine și să dau tot ce am mai bun pentru țară. Soția m-a anunțat că sunt convocat, eram în drum spre antrenament, iar apoi mi-am sunat părinții să le dau vestea. Toți prietenii mei au fost foarte mândri, mai ales tovarășii alături de care am copilărit”, a declarat Ovidiu Popescu la sosirea în cantonament, citat de frf.ro.

Ovidiu Popescu este născut la Reșița, la fel ca foștii internaționali Cosmin Moți și Cristian Chivu. „Îl știu pe Cosmin Moți, este un băiat muncitor, suntem amândoi din Reșița, cum este și Cristi Chivu. Nu îl cunosc personal, dar mi-aș dori să îl întâlnesc pentru că a avut o carieră foarte frumoasă și m-ar putea ajuta cu sfaturi”, a mai spus fotbalistul naționalei pentru FRF TV. La echipa națională de tineret, Ovidiu Popescu a strâns 8 selecții.

România face parte din Grupa J în preliminariile CM 2022, alături de Germania, Islanda, Macedonia de Nord, Armenia și Liechtenstein. La CM 2022 se califică direct primul loc din grupă, locurile secunde urmând să dispute baraje.

România va juca primul meci cu Macedonia de Nord, apoi va primi vizita selecționatei Germaniei. În ultima partidă, naționala pregătită de Mirel Rădoi se va deplasa la Erevan pentru duelul cu naționala Armeniei, mai scrie frf.ro.

JCS-Ștefan Moraru