REŞIŢA – Comunitatea locală arată că se poate face cultură de valoare şi în oraşe de provincie. Afirmaţia îi aparţine consilierului cultural Dorinel Hotnogu şi a fost făcută cu prilejul aniversării a 50 de ani de existenţă a filialei Reşiţa a Uniunii Artiştilor Plastici din România (UAPR)!
Hotnogu însă s-a referit la premiul de prieten al artei pe care, alături de primarul Ioan Popa, l-a primit în cadrul galei UAPR desfăşurată zilele trecute la Timişoara. „Distincţiile au fost de fapt acordate comunităţii reşiţene pentru eforturile de a avea cât mai multe evenimente de calitate. Sper ca, în perioada următoare să facem lucruri frumoase pentru că suntem vizibili în ţară. Aceste premii reprezintă pentru noi un imbold că suntem pe drumul cel bun. Ne onorează şi sperăm ca, anul viitor, să putem ţine gala UAPR la Reşiţa.”, a spus Hotnogu, convins că oraşul poate fi gazdă primitoare.
Prezent sâmbătă la Reşiţa, Gheorghe Dican, vicepreşedinte UAPR, s-a arătat încrezător că Reşiţa poate redeveni un oraş important pe harta culturală naţională. „Trendul pe care merge Reşiţa este unul foarte bun şi are un nivel de performanţă pe care alte oraşe nu-l reuşesc. Mă bucură propunerea de a ţine aici gala UAPR de anul viitor şi cred că acum putem marca momentul reluării la Reşiţa a tradiţiei când dădea ora exactă în artă contemporană.”, a spus Dican.
Gala de anul viitor ar putea fi şocul cultural care să impulsioneze reinaugurarea Galeriei „Agora”, închisă momentan pentru renovare. „Actuala echipă de la primărie şi colegii noştrii de la Reşiţa au înţeles că este nevoie de spaţii culturale precum viitoarea galerie de artă modernizată, adaptate la secolul în care trăim şi la rigorile unei societăţi moderne. Mai ales că Reşiţa e o zonă care trebuie să se transforme şi să-şi transforme obiectivele industriale în unele turistice!”, a încheiat Dican.
JCS-Ionel Ivaşcu