Caraş-Severin, Romania

Municipalitatea continuă pasul făcut în direcţia înfrumuseţării oraşului prin achiziţionarea de piese de mobilier urban. De fapt, în spatele băncuţelor şi aranjamentelor din centru se ascunde un contract pe care primăria a ales să-l semneze pentru a nu pierde nişte bani.

Potrivit Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, autorităţile publice care au cel puţin 50 de angajaţi au obligaţia să angajeze persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de lucrători. Sau poate opta pentru îndeplinirea altei obligaţii, existând două posibilităţi.

Prima ar fi să plătească lunar, către bugetul de stat, o sumă reprezentând jumătate din salariul minim brut pe ţară, înmulţit cu numărul locurilor de muncă în care nu au fost angajate persoane cu handicap. Cea de-a doua presupunea achiziţionarea de produse sau servicii realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap, angajate în unităţile protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu cea datorată către bugetul de stat.

Primăria municipiului de pe Bârzava nu are la ora actuală angajate persoane cu handicap în aparatul propriu, ceea ce presupune că ar trebui să vireze către bugetul de stat, pentru cei 129 de angajaţi pe care-i are, o sumă de 1.548 de lei în fiecare lună sau să achiziţioneze produse de această valoare. Municipalitatea a ales să plătească banii, dar nu către bugetul de stat, doar de dragul de a-i pierde, ci de a-i investi în mobilier urban.

Partenerul este un SRL cu sediul în Bucureşti, iar reprezentanţii primăriei trebuie să ridice piesele de mobilier urban pe propria cheltuială, de la punctul de lucru al societăţii, situat în Bragadiru, judeţul Ilfov. Iar suma minimă cu care trebuie achiziţionat mobilierul este de 18.576 de lei pe parcursul întregului an viitor, după cum se arată în expunerea de motive a hotărârii iniţiate de primarul municipiului, Mihai Stepanescu, ce a şi fost votată de consilieri în ultima şedinţă ordinară din acest an.

Antoniu Mocanu