REŞIŢA – Majoritatea posturilor pentru bursă vor fi de muncitor necalificat în confecţii şi construcţii.Nu demult, reşiţenii plângeau după posturile care-i supărau odinioară, de muncitori necalificaţi în confecţii şi construcţii. Şi totuşi vremea acestor locuri de muncă n-a trecut, astfel că pentru târgul de vineri, de la Reşiţa, cele mai multe posturi sunt de… muncitor necalificat în construcţii şi confecţii, în ofertă fiind prezente şi alte meserii specifice acestor domenii.
Din cele 188 de firme cărăşene contactate, 35 şi-au pus la bătaie pentru bursă lista locurilor vacante. În total, târgul va avea 123 de locuri de muncă, majoritatea pentru muncitor necalificat, existând şi şapte pentru persoanele cu studii superioare.
Şi totuşi, oferta bursei cuprinde şi alte tipuri de locuri de muncă, în afara celor pentru necalificaţi, în aproximativ 30 de meserii şi specializări, fiind disponibile 12 locuri de confecţioneri de îmbrăcăminte, nouă de lucrător comercial, câte şapte de lăcătuş mecanic şi de zidar, câte cinci de zugrav, de şofer şi de ospătar, şi patru de coafeză. Cei cu studii superioare pot alege între posturi de inginer mecanic, subinginer CCIA, inspector asigurari sau consilier juridic.
Antoniu Mocanu