Or, după ce spectacolele reşiţene au pătruns în circuitul naţional, putând fi văzute pe scenele bucureştene sau pe cele ale unor festivaluri prestigioase (Timişoara, Târgu-Mureş, Braşov, Buzău), era normal să se mai încerce un pas. Şi acesta s-a şi făcut. Timid, la prima ediţie; mai puternic, la cea de-a doua. Colocviul, după mărturisirile organizatorilor, nu are pretenţia de a se numi festival. Este o manifestare prin intermediul căreia se încearcă aducerea unor producţii valoroase la Reşiţa, cu destinaţie clară către spectatorii şi trupa din urbe, prilej cu care, oamenii de teatru invitaţi (regizori, critici, jurnalişti, actori) să poată avea discuţii teoretice pe teme mai mult sau mai puţin impuse. Este o întâlnire, cred eu, firească a artei scenice cu destinatarii săi. Poate că, deocamdată, titulatura de Colocviu Naţional de Regie sună cam pompos, la acesta adunându-se mai mult critici şi mai puţin regizori, dar, cine ştie, în viitor, s-ar putea să fie altfel. Deocamdată, putem spune că, la cea dintâi ediţie, spectacolele au fost bine receptate, iar discuţiile, de obicei, aprinse. În câştig, ne-am aflat cu toţii. Aşa că nu văd de ce nu s-ar putea înfiinţa şi nu ar putea exista oricât de multe evenimente de acest fel. Mai ales că nu este obligatoriu să mergem la toate. Cu încetul, fiecare manifestare de gen îşi atrage un număr de simpatizanţi, care s-o promoveze, s-o susţină. Eu susţin că Reşiţa îşi caută şi a început să-şi găsească, de la o vreme, locul pe harta teatrală a ţării. Nu trebuie decât să persevereze. Eforturile domniei sale şi ale micului colectiv, pe care îl conduce, sunt remarcabile.
