CARANSEBEȘ – Proiectarea și execuția reparațiilor a fost aprobată de consilierii locali, reuniți marți de îndată. Primăria Caransebeș pune la bătaie aproape 500 de mii de lei, însă speră totuși că firma din Argeș care va executa lucrarea să o facă cu bani mai puțini!
Chiar dacă a fost singurul punct dezbătut de aleși, nu au lipsit discuțiile asupra formei acoperișului, prevăzut a fi de tip terasă. „Se face drept, nu în două ape și nu va ține, vă spun din experiență. S-au mai făcut școli la noi, internate, tot cu acoperiș drept și n-au ținut”, a spus experimentatul liberal Lazăr Teodorescu, completat de un coleg, la fel cu state vechi în consiliu, Valentin Dascălu (PSD): „Și din experiența mea vă pot spune că am urmărit în Timișoara și în alte mari orașe modul în care au fost refăcute aceste așa zise acoperișuri prin terasă, cum este și la spital. Mai mult de 4 ani nu au ținut și s-a revenit la alte forme, cea mai bună fiind cea cu acoperiș. Proiectantul, o să vedeți că peste 5 ani, cine o mai fi în consiliu, va veni să găsim altă soluție pentru că aceasta nu e cea bună. Facem reparație de 100.000 de euro, credeți că va veni cu preț mai mic? Hai să fim serioși”.
Și primarul Felix Borcean, și viceprimarul Bebe Pasere, au încercat să-i lămurească pe consilieri de faptul că soluția tip terasă e cea optimă în cazul spitalului caransebeșean. „Proiectul inițial prevedea ca pe acoperișul spitalului să se mai construiască niște garsoniere pentru medici, iar aceasta e soluția optimă, pentru 4 ani dacă ține e foarte bine. Soluția asta e mai bună pentru că, în primul rând, e mai scurtă ca durată, nu trebuie proiect, se face doar o reparație. Din experiența noastră, nu are cum să coste 100.000 de euro, trebuie să fie mai ieftin, sunt alte soluții acum, nu mai vii pe bloc și dai cu pec”, a spus edilul Caransebeșului.
Adjunctul său a oferit explicații tehnice: „Lucrările se fac cu o firmă specializată, nu vor fi neapărat 100.000 de euro. Se lucrează cu o membrană specială care se folosește și la piscine, nu mai e stilul acela clasic, cu bitum. Plus că ei ne vor da o garanție foarte mare, minim 5 ani la execuție, peste 10 ani la materiale. Dacă facem acoperiș în două ape, trebuie să dăm toate antenele jos, avem contracte cu firme de telefonie, plus că trebuie proiectare, autorizații, durează și nu ne permitem”.
Soluția proiectată prevede, printre altele, îndepărtarea de pe acoperiș a materialelor care pot deveni periculoase din cauza condițiilor atmosferice, desfacerea tuturor suprafețelor acoperite cu tablă, refacerea gurilor de scurgere, a grinzilor și aticurilor, amorsarea suprafețelor cu amorsă poliuretanică și aplicarea primului strat de membrană poliuretanică, armarea hidroizolației, aplicarea a unu sau două straturi de membrană poliuretanică sau montarea parafrunzarelor la fiecare gură de scurgere.
JCS-R.M.