Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Este concluzia desprinsă din prezentarea efectuată de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor.

În conformitate cu programul ANPC privind tematicile de control pe trimestrul I, comisarii C.J.P.C Caras-Severin au desfăşurat o acţiune de verificare a respectării prevederilor legale în cadrul vânzărilor cu preţ redus, indiferent de tipul acestora. În timpul acţiunii tematice de control au fost verificaţi 17 operatori economici care comercializau jucării. Au fost constatate abateri la un număr de 11 operatori economici, la care au fost întocmite tot atâtea procese verbale de constatare a contravenţiei prin care au fost aplicate șapte amenzi contravenţionale. Valoarea totală a amenzilor a fost de 19.000 lei, dar au fost aplicate şi patru avertismente şi s-a dispus aplicarea măsurii de oprire temporară de la comercializare a produselor cu abateri de etichetare în valoare de 1.100 de lei. Patru operatori economici au primit avertismente deoarece printre produsele la care s-au aplicat reduceri de preţ au fost depistate unele produse care nu aveau eticheta de produs tradusă în limba română. Alți patru au primit amenzi în valoare de 4.000 lei deoarece aveau oferte promoţionale şi nu aveau afişat preţul vechi barat alături de preţul nou. Un operator economic a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 5.000 lei deoarece nu avea specificată perioada în care se desfăşoară reducerea şi nici produsele supuse reducerii, iar alte două firme au primit amendă în cuantum de 10.000 lei deoarece afişau reduceri de preţ fără a informa consumatorii cu privire la perioada în care se desfăşoară reducerile.