CARAȘ-SEVERIN – Mai multe drumuri din județ sunt în vizorul lui Romeo Dunca. Decizia se ia luna aceasta. Mai exact, în ședința din luna iulie a Consiliului Județean (CJ), până la momentul căreia se speră că guvernul va face împărțeala!
„Suntem pe procedură finală pentru pietruirea drumului Fizeș-Tirol, după care, dacă vom putea folosi banii din excedent cum am plănuit inițial, vom și asfalta acest drum. Mai avem o pietruire importantă în zona Caransebeș, după care vom face o reparație și la drumul de la ieșirea din Reșița spre Lupac. Acolo s-au făcut ceva cârpeli, dar va trebui să punem covor asfaltic nou pe aproximativ 1.000 mp.”, a punctat președintele CJ o parte dintre lucrările pe care le are în vedere.
Aceste precizări au fost făcute în contextul deschiderii licitației pentru podul de la Slatina Timiș, licitație care va fi urmată de altele. „Mai avem o licitație care este pe final, pentru podul de la Dognecea. Acesta are trei ofertanți, sperăm să finalizăm procedura și să ne apucăm cât mai repede de lucru. Există și sumele alocate pentru acest obiectiv, pe care le-am actualizat cu aproximativ două milioane de lei, pentru că banii pe care i-am primit pe calamități n-au fost suficienți. La podul de la Constantin Daicoviciu, situația încă nu este lămurită!”, a încheiat Romeo Dunca.
JCS-Ionel Ivașcu