Caraş-Severin, Romania

În 12 ianuarie, dispariţia tânărului a fost anunţată la Poliţia din Anina de către unchiul acestuia, Gheorghe N. Acesta a precizat că nepotul său, Răzvan Ciubotaru, din aceeaşi localitate a fugit de acasă încă din 7 ianuarie.

Tânărul, care se afla acasă la unchiul său, a ieşit la joacă dar seara nu s-a mai întors. Din spusele vecinilor şi ale unchiului a reieşit faptul că Răzvan intenţiona să plece în Moldova, la casa părinţilor. Copilul, însă, nu este la prima abatere, dispărând în repetate rânduri de la domiciliul părinţilor.

Copilul are cam 1.67-1.70 m înălţime, 55-60 kg, ochi căprui, păr şaten, faţa ovală şi bărbia ascuţită. Ca semne particulare, Răzvan are un tatuaj pe unul dintre braţe, reprezentând, probabil, numele unui prieten.

La data dispariţiei, era îmbrăcat cu geacă de culoare kaki, purta blugi albaştri, o căciulă gri şi cizme de cauciuc negre. Cine poate da relaţii este rugat să sune la 112 sau să anunţe cea mai apropiată secţie de poliţie.