REȘIȚA – 19 parcele în suprafață de 29.048 mp, dezlipite din domeniul orașului pentru a fi scoase la licitație!
Încă de la finele lui 2021, primăria anunța că va pregăti mai multe loturi de case pe Str. 24 ianuarie și în Dealul Golului. Ultima ședință de consiliu local a dovedit că n-au fost vorbe goale, pentru că unul dintre punctele de pe ordinea de zi a vizat chiar dezlipirea în cauză. Lucru votat în unanimitate de consilierii locali.
În viitor, suprafețele în cauză vor fi scoase la licitație spre a putea fi cumpărate de doritorii de locuințe din care să privească orașul de sus, la propriu. Tot la finele lui 2021, primarul Ioan Popa dădea asigurări că suprafețele vor fi suficient de generoase încât „nimeni să nu se uite-n ciorba vecinului sau să întindă mâna peste gard la cârnatul din fasolea lui”, în exprimare proprie. Ceea ce ne-a incitat curiozitatea asupra dimensiunilor celor 19 parcele. Cele mai mici au 271 mp sau 364 mp. Adică suficiente pentru cei care n-au pretenții prea mari, însă parcă-i vezi cârnatul vecinului printre uluci. Cele mai mari suprafețe însă au… 6.500 mp sau 4.100 mp.
Diferențele dintre suprafețe l-au făcut curios și pe consilierul Gabriel Dinu, care a întrebat dacă toate vor fi destinate construirii de locuințe. Întrebare la care Liviu Gârtoi, directorul executiv al DADPP Reșița, a răspuns că în zonă vor fi amenajate, deopotrivă, locuri de joacă, parcuri etc. pe unul dintre loturi fiind amplasat chiar un rezervor. Cu alte cuvinte, Dealul Golului stă să se umple de fericire după cartea anunțată de primarul Ioan Popa.
JCS-Ionel Ivașcu