Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – A fost nevoie de intervenția pompierilor din Oravița pentru a recupera trei persoane, doi bărbați și o fetiță, care nu au mai reușit să iasă la mal!

Intervenția de recuperare a celor trei a avut loc aseară, după ce cei doi adulți și fetița de 10 ani au rămas blocați, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, cu barca pe Nera, aproape de Sasca Montană. Salvatorii au fost alertați după ora 22, prin apel 112!

„La fața locului s-au deplasat imediat pompieri din cadrul Detaşamentului Oraviţa, care au cercetat zona și au căutat persoanele aproximativ 20 de minute. În urma incidentului, persoanele nu au avut de suferit, fiind aduse la mal, în siguranță, de către pompieri. Cei doi bărbați, în vârstă de 58 de ani, și o fetiță de 10 ani, nu au necesitat îngrijiri medicale!”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic”.

În cursul nopții, cele trei amatori de aventură pe Nera au ajuns în siguranță la pensiunea unde erau cazați.

JCS-L.A.

FOTO cu caracter ilustrativ