Caraş-Severin, Romania

Bilanţul activităţii Secţiei de Radioamatorism a C.S. Municipal în anul care se apropie de sfârşit nu este unul spectaculos. Altfel spus, este unul inferior celor precedenţi. Motivele, în opinia coordonatorului acesteia, ing. Stelian Tănăsescu, sunt obiective: „În primul rând, echipa condusă de Jiva Lupici este în reorganizare, şi nu a putut participa la Campionatul Naţional R.G.A. (orientare radio). Apoi, numărul participanţilor la competiţiile naţionale a fost mai redus“.

Revenind la rezultatele obţinute în 2010, Consiliul Director al C.S. Municipal Reşiţa ne-a prezentat un mini-clasament al sporturilor neolimpice, primele cinci locuri fiind ocupate, în ordine, de Stelian Tănăsescu, Ştefan Szabo, Ovidiu Orza, Andrei Kui şi Valentin Ghiţă.

Stelian Tănăsescu a ocupat locul întâi la Campionatul Naţional YODX Multiband de U.S.S., categoria B, single operator 432 MHZ, şi locul al III-lea la categoria C 1296 MHZ, respectiv categoria D Multiband. Apoi, Ştefan Szabo s-a clasat pe poziţia a II-a la categoria A, single operator 144 MHZ. Iar la Campionatul Naţional Multiband U.S., echipa alcătuită din Ovidiu Orza şi Andrei Kui a devenit campioană naţională, la seniori. În timp ce la Campionatul Naţional de Telegrafie Ovidiu Orza şi Valentin Ghiţă au ocupat locul secund la echipe seniori.

„Pentru 2011, preconizăm să participăm la o serie de competiţii internaţionale, da şi la principalale competiţii organizate de Federaţia Română de Radioamatorism, Campionatele Naţionale de U.S. şi U.S.S., precum şi la Campionatul Naţional de R.G.A. Despre rezultatele scontate pentru 2011? Sperăm să obţinem rezultate bune, cel puţin la nivelul celor cu care ne-am obişnuit în ultimii ani“.

La rândul său, Rusalin Fîc, directorul general al clubului reşiţean a ţinut să aprecieze eforturile radioamatorilor: „A fost un an mai deosebit. Cu toate acestea, membrii clubului au fost la înălţime, prin rezultatele obţinute“.
 
Marius Moraru