Vineri seara, Puya revine cu un concert live și necenzurat în „oraşul gri“, aşa cum a numit el Reşiţa la vizitele anterioare. Este cel de-l treilea concert al său în faţa reşiţenilor, de fiecare dată cântând sigur, nu alături de Şişu, în „La Familia“, aşa cum spunea mereu că şi-ar fi dorit. Puya spune că genul de muzică pe care îl cântă este „cel mai adevărat“.
„Hip-hopul a avut tot timpul fani, a avut probleme la radio, dar fani a avut tot timpul. Radiourile au fost luate de trusturi, care au și ele o anumită politică de promovare, de aceea se întâmplă de foarte multe ori să auzi la radio o piesă până te saturi de ea, ți se face rău. Lumea care iubește muzica hip-hop s-a reorientat spre internet. Există trupe care au milioane de accesări pe internet, dar nu le vei auzi niciodată la radio. Sunt mereu oameni pe lângă mine, fani care îmi cer multe, dar asta este şi meseria mea. Mă aştept la asta”, mai spune Puya.
