Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Pentru păstrarea propriei identităţi, Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa, parte integrantă a Forumului Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin, a organizat, în 2011, o serie de manifestări culturale, care au fost recent trecute în revistă de preşedintele forumului german, Erwin Josef Ţigla.

Reamintim şi noi cu această ocazie principalele manifestări organizate de etnicii germani în anul care tocmai s-a încheiat. Astfel, în perioada 7-16 octombrie, a fost organizată cea de-a XXI-a ediţie a „Decadei Culturii Germane în Banatul Montan“, urmată de „Zilele Literaturii Germane la Reşiţa“ (a XXI-a ediţie) şi „Parada Portului Popular German“ (a XVIII-a ediţie).

Tot anul trecut, asociaţia germană a editat 12 numere din publicaţia lunară „Echo der Vortragsreihe“ – Ecoul Asociaţiei, precum şi alte trei cărţi: „Împreună pentru Europa. 20 de ani de colaborare între Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa şi Mişcarea Federalistă Europeană din Stiria/Austria“, „Destăinuiri. De 32 de ori în faţa mass-media“ şi albumul foto „Raze de lumină“.

De asemenea, asociaţia a editat zece plicuri filatelice ocazionale şi tot atâtea ştampile filatelice ocazionale, iar cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la naşterea scriitorului şi omului politic Georg Hromadka a fost lansată o medalie comemorativă dedicată evenimentului.

Roxana Bălan Nafiru