BERZASCA – Misiune specială și inedită pe fluviu, la Sectorul Poliției de Frontieră Berzasca. Un pui de căprioară a fost salvat de la înec de polițiștii de frontieră!
Luni dimineață, în jurul orei 9.00, Sașa și Adrian, din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Berzasca, aflați în misiune de patrulare pe Dunăre, au observat, la aproximativ 100 de metri de mal, un pui de căprioară care abia mai putea să înoate.
„Nu au stat prea mult pe gânduri și, imediat, s-au îndreptat spre el în încercarea de a-l salva. Epuizat fiind, puiul de căprioară cu greu se mai menținea la nivelul apei. Cu multă grijă, colegii au reușit să îl scoată din apele fluviului și l-au imobilizat cu atenție deoarece era foarte speriat și agitat. Intervenția promptă a polițiștilor de frontieră a dus la salvarea puiului care, ulterior, a fost dus, în siguranță, în mediul său natural. Puiul de căprioară a primit și un nume, cum altfel decât Bambi!? Mulțumim colegilor pentru implicarea de care au dat dovadă!“, transmite Frontiera de vest.
JCS-A.M.